„Glas de Înger” – festival-concurs de tradiţii şi obiceiuri româneşti

0
366

Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova găzduieşte astăzi, de la ora 15.00, faza finală a celei de-a X-a ediţii a Festivalului-concurs de tradiţii şi obiceiuri româneşti „Glas de Înger”. Organizată de Fundaţia „Cuvântul care zideşte” a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, manifestarea se adresează elevilor de la cele trei cicluri – primar, gimnazial şi liceal şi îşi propune să promoveze în rândul acestora frumoasele tradiţii şi obiceiuri româneşti din perioada Crăciunului.

Festivalul-concurs este structurat pe două secţiuni – Tradiţii şi Colinde –, pentru faza finală calificându-se grupuri de elevi reprezentând judeţele Dolj, Gorj şi Olt. Ocupanţii primelor trei locuri, la fiecare secţiune şi pentru fiecare categorie de vârstă, vor fi premiaţi de organizatori. După cum a precizat Cristina Stamatoiu, directorul Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”, noutatea de anul acesta o reprezintă prezenţa invitaţilor speciali: părintele Marius Ciprian Pop, Ansamblul Artistic „Ciocârlia” al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Corala preoţească din Craiova.