România, victorie confortabilă în Malta

0
544

Selecţionerul Cosmin Contra a renunţat la febleţile sale, jucători de la echipe obscure, pe care-i promovează obsedant, iar România s-a impus fără probleme în Malta, scor 4-0. Nicuşor Bancu a dat două pase de gol şi a avut o evoluţie excelentă. La primul assist al olteanului, lui Puşcaş i-a fost greu să nu marcheze, chiar dacă şi-a dat cu stângul în dreptul. A doua pasă decisivă a lui Bancu i-a prilejuit lui Man primul gol la naţională, după ce ratase de două ori neverosimil. Puşcaş a făcut dubla, după un un-doi ca la antrenament cu Keşeru, prin defensiva naivă a maltezilor. Chipciu a marcat şi el de la distanţă, fără opoziţie, cu un şut frumos, dar a încasat aiurea două galbene şi va lipsi cu Spania, în toamnă.

Malta – România 0-4 (Puşcaş 7, 29, Chipciu 34, D. Man 90+3)

Malta: Bonello – Z. Muscat, Agius (cpt.), S. Borg, Zerafa – R. Muscat, Fenech (Grech 59), Mbong, Corbolan (Montebello 84) – Effiong, Gambin (Mifsud 67).Selecţioner: Ray Farrugia

România: Tătăruşanu (cpt.) 6 – Chipciu 8, I. Cristea 7, Nedelcearu 7 (Săpunaru 34) 7, Bancu 8 – I. Hagi 7, R. Marin 6, T. Băluţă 7, A.Maxim 6 (Rotariu 75) 6 – Puşcaş 8, Keşeru 7 (D. Man 65) 7.  Selecţioner: Cosmin Contra