Prevenirea furturilor din locuinţe şi din buzunare

0
440

Ieri a fost ziua Prevenirii infracţionalităţii contra patrimoniului, care face parte din acţiunile demarate de poliţiştii doljeni în “Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Oamenii legii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei de la ordine publică, au desfăşurat acţiuni preventive în mai multe localităţi din judeţ.În principal a fost vorba despre evitarea furturilor din locuinţe, proprietarii fiind îndrumaţi în acţiunile pe care trebuie să le facă. De asemenea, în atenţie s-a adus şi furtul din din genţi şi buzunare, iar spargerea autoturismelor a fost un alt punct dezbătut.