UNPR şi-a prezentat candidaţii la europarlamentare

0
1122
Sâmbătă, Sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia” a fost neîncăpătoare, simpatizanţi şi membri de partid ai UNPR participând la lansarea oficială a cadidaţilor pentru europarlamentare. Preşedintele partidului, Gabriel Oprea, l-a avut lângă el, printre alţii, pe Anghel Iordănescu, unul care nu mai are nevoie de nicio prezentare. „Mergem încrezători la aceste alegeri, pentru că avem o echipă puternică. Avem o listă deschisă de Ilie Năsase, care n-a putut veni, azi, la Craiova, şi de Anghel Iordănescu. La Dolj, avem o organizaţie foarte puternică, condusă de Gheorghe Bică, prezent şi dânsul pe lista de candidaţi. Vrem să redăm credibilitatea României, să fim demni într-o Europă prosperă, care se află la răscruce. Anul acesta seamănă cu 1939. Pentru 2020, ne dorim să ajungem la nivelul la care eram în 2010, când eram a treia forţă politică a ţării. Avem un sistem de valori de la care nu abdicăm”, a precizat Gabriel Oprea. La rândul său, Anghel Iordănescu a menţionat: „Cred cu tărie că ne vom bate cu decenţă, iar proiectul european este sustenabil. România are un viitor. Va trebui făcut ceva şi pentru oamenii de afaceri, care trebuie ajutaţi, , dar nu numai. Aici, la Craiova, am găsit oameni deschişi”. La finalul conferinţei de presă, Gheorghe Bică le-a oferit lui Anghel Iordănescu şi Gabriel Oprea câte un fular cu însmenele echipei de fotbal Universitatea Craiova.