Laburiștii decid dacă vor cere al doilea referendum pentru Brexit

0
493

Laburiștii se reunesc marți în ședință de partid pentru a discuta poziția formațiunii în ceea ce privește solicitarea unui nou referendum pe tema unui acord Brexit, o decizie urmând să fie asumată ca parte a mesajului de campanie pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în perioada 23-26 mai.

În condițiile în care Londra a obținut de la Uniunea Europeană o amânare până la finalul lunii octombrie, liderul laburiștilor Jeremy Corbyn este presat de mai mulți paramentari și membri de partid să susțină un al doilea referendum sau să solicite un vot de conformitate asupra acordului Brexit negociat de premierul conservator Theresa May, scrie Reuters.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Liderii Uniunii Europene au semnalat că Marea Britanie va fi exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit şi refuză participarea la scrutinul europarlamentar.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană.