Pecheziţii la Malu Mare, în căutarea unor spărgători de locuinţe

0
351

Poliţiştii doljeni, împreună cu “mascaţii” Serviciului de Intervenţie Rapidă au “sunat deşteptarea”, miercuri dimineaţa, în comuna Malu Mare. Oamenii legii au făcut şapte percheziţii domiciliare la persoane suspectate că s-ar ocupa cu furturi din locuinţe şi au reuşit să recupereze bunuri în valoare de aproximativ 5.000 lei.

Poliţiştii doljeni de pe raza Secţiei de Poliţie Rurală Coşoveni s-au confruntat, în ultima perioadă cu o serie de furturi din locuinţe, faptele fiind înregistrate în evidenţa celor comise de autori necunoscuţi. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au constituit un cerc de suspecţi şi au organizat o acţiune pentru depistarea făptuitorilor. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, miercuri dimineaţa, de la ora 06.00, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Coşoveni, împreună cu luptătorii de la Serviciul de Intervenţie Rapidă (SIR), în baza autorizaţiilor emise de magistraţii Judecătoriei Craiova au descins la şapte locuinţe din comuna Malu Mare, aparţinând unora dintre persoanele suspectate de comiterea de furturi din locuinţe. “Ca urmare a percheziţiilor domiciliare au fost conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri, şase persoane suspectate de comiterea mai multor furturi, în perioada iulie – decembrie 2011. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri în valoare de 5.000 lei, între care două drujbe, o bormaşină, un casetofon, o cameră de filmat, un aparat de sudură, un DVD-player, despre care există indicii că ar proveni din comiterea de infracţiuni. În plus, pe lângă percheziţii, poliţiştii au acţionat în mai multe locuri şi medii cunoscute cu risc criminogen, fiind legitimate 37 persoane”, a precizat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Numai că, după audierea persoanelor ridicate, poliţiştii au reuşit să probeze doar în sarcina lui Constantin Viorel Dobre, de 23 de ani, din comuna Malu Mare, că pe 8 iunie a.c., a sustras mai multe bunuri din locuinţa părţii vătămate Marian Răduţ, din aceeaşi localitate, furtul respectiv aflându-se în evidenţa celor comise de autori necunoscuţi. Reprezentanţii IPJ Dolj spun că poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării, documentării şi probării activităţii infracţionale a tuturor participanţilor la comiterea faptelor.