Guvernul s-a angajat să anuleze toate contractele băieţilor deştepţi cu Hidroelectrica

0
359

Guvernul s-a angajat în faţa FMI şi Comisiei Europene ca, până la finele acestui an, să trimită firmelor implicate preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica pentru care tranzacţia nu a fost încheiată prin intermediul bursei de energie OPCOM. Angajamentul a fost luat de Guvern în ultimele negocieri cu FMI şi CE, din toamna acestui an, şi inclus ca o măsură distinctă în memorandumul tehnic aferent scrisorii de intenţie, fără referire la procedura concretă de anulare a contractelor şi şansele de reuşită din punct de vedere juridic. Documentul, obţinut de Mediafax, prevede, în cazul Hidroelectrica, “trimiterea de preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale care nu au fost tranzacţionate la OPCOM, până la sfârşitul lunii decembrie 2011”. Tema contractelor bilaterale cu “băieţii deştepţi” din energie este dezbătută la nivel politic şi al societăţii civile încă din 2006, iar Hidroelectrica a fost acuzată că vinde energie către mai mulţi furnizori prin contracte confidenţiale, la preţuri mai mici decât cele din piaţă şi care sunt renegociate anual. La sfârşitul lunii octombrie, Constantin Trihenea, la acel moment director general al Hidroelectrica, declara că nu are mijloace pentru a modifica sau întrerupe contractele directe de vânzare a energiei, care, “poate”, sunt încheiate pe o perioadă “prea mare”. Contractele Hidroelectrica catalogate astfel de Trihenea au fost încheiate în perioada 2000-2004, iar ulterior, în 2009, jumătate din înţelegeri au fost prelungite până în 2018. În cele din urmă, la jumătatea acestui an, informaţii din aceste acorduri bilaterale, precum preţurile de vânzare, au fost făcute publice de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al Hidroelectrica.