Germania îşi deschide piaţa muncii pentru români din 2012

0
381

Românii absolvenţi de facultate care cer un loc de muncă potrivit pregătirii lor, persoanele care încep o pregătire profesională într-o întreprindere şi cei care accesează locuri de muncă sezoniere nu vor mai avea nevoie de permis de muncă pentru Germania începând din 2012. Aceste măsuri au fost decise de Guvernul federal de la Berlin miercuri şi au ca scop înlesnirea accesului forţei calificate de muncă din România pe piaţa muncii din Germania, informează un comunicat al ambasadei Germaniei la Bucureşti remis Mediafax. Astfel, începând de anul viitor, nu va mai fi nevoie de permisul de muncă obligatoriu pentru următoarele categorii: absolvenţii de facultate care solicită un loc de muncă corespunzător pregătirii lor, persoanele care vor începe o pregătire profesională într-o întreprindere şi persoanele care accesează locuri de muncă sezoniere.

Totodată, în cazul locurilor de muncă în care pregătirea şi calificarea profesională este una standardizată, a fost exclusă verificarea priorităţii. Prin urmare, nu se va mai verifica, mai întâi, dacă pentru acel loc de muncă există, în Germania, o persoană în căutarea unui loc de muncă.

„Începând cu 2012 va fi mult mai uşor pentru români să lucreze în Germania. Un număr mai mare de forţă de muncă – forţă de muncă cu o înaltă calificare, ucenici şi muncitori sezonieri – nu vor mai avea nevoie de un permis de muncă în Germania. Interdicţii privind libera circulaţie a forţei de muncă pentru români vor continua, însă, să existe doar în locurile de muncă unde cerinţele de calificare sunt reduse”, a explicat ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Andreas von Mettenheim. Ambasada precizează că restricţiile care au fost menţinute au ca scop să protejeze şomerii de lungă durată şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cu o pregătire profesională slabă, de derapajele existente pe piaţa muncii, îndeosebi pe cei din Germania de Est.

Zece dintre cele 26 de state membre UE aplică restricţii cetăţenilor români pe piaţa muncii, acestora adăugându-li-se şi alte state europene precum Norvegia sau Elveţia.