Maşini noi pentru serviciile de ambulanţă

0
481

Primele 203 ambulanţe din cele peste 1.250 care urmează să fie achiziţioneze prin acord-cadru în următorii 4 ani pentru reînnoirea parcurilor auto ale serviciilor de ambulanţă din toată ţara vor fi livrate până la sfârşitul acestui an. Dintre cele 203 maşini, 70 sunt ambulanţe de tip B 4×2, 110 ambulanţe de tip B 4×4 şi 23 ambulanţe de tip C. Investiţia se ridică la 69.799.000 lei.

Săptămâna aceasta va începe livrarea ambulanţelor către serviciile de ambulanţă şi SMURD  din toată ţara, urmând ca restul autovehiculelor să fie livrate până la sfârşitul anului. Un număr de 55 ambulanţe tip B 4×4 va fi repartizat serviciilor de ambulanţă, restul de 55 fiind destinat unităţilor SMURD. Toate cele 70 de ambulanţe tip B 4×2 sunt destinate serviciilor de ambulanţă, iar cele 23 de autovehicule de tip C vor fi repartizate către unităţile SMURD şi serviciile de ambulanţă. Ambulanţele de tip B şi C sunt autospeciale utilizate pentru intervenţiile de urgenţă care sunt echipate corespunzător pentru aceste intervenţii şi sunt utilizate de echipaje instruite în medicina de urgenţă şi prim ajutor.

Autorităţile intenţionează să încheie, în cursul anului 2012, un al doilea contract din cadrul acordului-cadru de patru ani, pentru achiziţionarea unui număr de ambulanţe şi autospeciale de intervenţie, care să înlocuiască în mod treptat ambulanţele învechite.