În sfârşit, Spitalul Judeţean are tomograf!

0
356

Chinul pacienţilor de la Spitalul Judeţean, care erau obligaţi să se plimbe prin tot oraşul pentru o tomografie, este foarte aproape să ia sfârşit. După mai multe luni de aşteptare, un computer tomograf (CT) nou a fost adus pe secţia de radiologie a unităţii sanitare, urmând să-l înlocuiască pe cel vechi, mai tot timpul defect în ultimii ani. Chiar dacă nu a fost montat încă, până la mijlocul lunii ianuarie a anului viitor aparatul va fi pus în funcţiune, urmând să asigure accesul la investigaţii medicale pentru bolnavi din toată Oltenia.

Computerul tomograf era aşteptat cu nerăbdare de medici, dar mai ales de pacienţi, care pentru o investigaţie medicală simplă, însă absolut necesară într-un spital de urgenţă, sunt obligaţi în prezent să facă turul oraşului. Reprezentanţii Spitalului Judeţean din Craiova au solicitat de nenumărate ori ca unitatea sanitară să primească fonduri pentru achiziţionarea unui nou aparat, însă abia anul acesta, după mai multe amânări, Ministerul Sănătăţii a oferit banii pentru achiziţionarea unui computer tomograf mai performant. Acesta va funcţiona în cadrul cabinetului numărul cinci de pe secţia de radiologie şi este de aşteptat să deservească în fiecare zi câteva sute de pacienţi.

„Spitalul a făcut comanda şi ne-a fost adus un nou tomograf. A durat mai mult pentru că astea sunt procedurile, mai ales că este adus din străinătate. E bine totuşi că am început în paralel cu lansarea comenzii, şi amenajarea respectiv autorizarea spaţiilor unde va fi amplasat noul tomograf. Astfel, până va fi dat în folosinţă mai sunt doar două etape de parcurs. Este vorba de obţinerea autorizaţiei de utilizare şi etapa propriu-zisă de montaj. Din ce estimăm noi, probabil că va mai dura o lună de zile până când va putea fi folosit”, a declarat conf. univ. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Aparatul a costat două milioane de lei

Costurile necesare pentru achiziţionarea computerului tomograf au depăşit două milioane de lei la care s-au mai adăugat şi costurile pentru amenajarea spaţiului şi obţinerea autorizaţiilor, aproximativ 100.000 de lei, aceştia din urmă fiind suportaţi de unitatea sanitară. În ciuda cheltuielilor destul de mari, un nou tomograf era însă absolut necesar pentru unitatea sanitară. În plus, aparatul este mult mai modern decât cel pe care îl avea spitalul, chiar şi în condiţiile în care acesta ar fi funcţionat. În primul rând, pentru că oferă o viteză de lucru mai bună şi o acurateţe mai mare a investigaţiilor medicale.

Vechiul tomograf, mai tot timpul defect

Chiar dacă vechiul tomograf al Spitalului Judeţean din Craiova a tot fost în ultima vreme defect, conducerea unităţii sanitare nu vrea să renunţe la acesta. De altfel, de o bună perioadă de timp se încearcă încheierea unui contract de reparaţii şi service cu o firmă specializată. Ce-i drept, deocamdată nu a fost găsit un câştigător care să îndeplinească toate condiţiile solicitate. „Aparatul vechi încercăm să-l punem în funcţiune însă până acum la licitaţiile pe care le-am lansat nu s-a putut stabili un câştigător. Acum licitaţia este din nou lansată şi sperăm ca de data aceasta să avem mai mult succes”, a mai spus managerul.

Aparatură medicală depăşită reprezintă de altfel o problemă la Spitalul Judeţean din Craiova. Şi aparatele de radiologie au, la rândul lor, o durată de funcţionare îndelungată, unele dintre ele depăşind chiar 40 de ani. În aceste condiţii, nici nu mai e de mirare că sunt mai mult defecte. Ba chiar în urmă cu câteva luni au fost la un pas să provoace o tragedie de proporţii, după ce o componentă a unuia dintre aparate a luat foc, medicii fiind nevoiţi să intervină cu extinctoarele pentru a stinge incendiul. În ciuda acestor probleme, planuri există deocamdată doar pentru tomograf. „S-au făcut eforturi deosebite pentru ca tomograful să fie menţinut în stare de funcţiune. Fiind un aparat vechi, cu o utilizare destul de mare de la început, cu foarte multe expuneri, au apărut şi problemele tehnice. Din păcate, mereu au intervenit defecţiuni. Chiar dacă spitalul a cumpărat piesele care au fost solicitate de echipele de service, deocamdată este tot defect”, a explicat conf. univ. dr. Florin Petrescu.