Bugetul Educaţiei, supus dezbaterii publice

0
380

Organizaţia Salvaţi Copiii a dat startul unui sondaj online pe tema realocării a 6% din PIB pentru Educaţie, conform articolului 8 din Legea 1/2011 a Educaţiei naţionale. Sondajul este realizat ca reacţie la intenţia Guvernului de a acorda pentru acest segment decât 2% din PIB. Cei care vor să participe la sondaj trebuie să acceseze site-ul www.salvaţicopiii.ro. Reprezentanţii organizaţiei susţin astfel respectarea legii Educaţiei şi vor să scoată în evidenţă efectele negative ale subfinanţării sistemului. În acest sens, au fost formulate recomandări scrise şi către Primul Ministru, Preşedintele României, Preşedintele Senatului, Preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedinţilor comisiilor pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi ai comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci din cele două camere ale Parlamentului.