Primăria Pieleşti a plătit 800 de milioane lei vechi pentru 10.177 mp de teren

1
1177

Un grup de consilieri locali din comuna Pieleşti e nemulţumit de o serie de acţiuni ale primarului Dan-Viorel Dică, pe care le pune în practică cu ajutorul majorităţii pe care o deţine în Consiliul Local. Ultima nemulţumire a acestora este legată de cumpărarea unui teren de către Primăria Pieleşti de la o persoană fizică, la un preţ mult mai mare decât cel de pe piaţa imobiliară, în condiţiile în care unii cetăţeni ar fi donat o suprafaţă de teren pentru implementarea unui proiect important pentru localitate.

Dan-Viorel Dică

Consilierii locali din comuna Pieleşti declară că în ianuarie 2011 primarul Dan-Viorel Dică şi secretarul Dan Constantin Dumitru s-au întâlnit cu Emanoil Alexandru Săvoiu pentru a stabili condiţiile prin care Primăria Pieleşti trebuia să achiziţioneze de la ultimul o suprafaţă de teren. La data de 10 februarie a.c., Dan-Viorel Dică s-a dus în Consiliul Local Pieleşti cu un proiect de hotărâre prin care propunea cumpărarea unui teren, în suprafaţă de 10.177 mp, cu o valoare de aproape 800 de milioane de lei vechi. O parte a consilierilor a fost contrariată la vremea respectivă, pentru că la proiectul de hotărâre nu exista un raport de evaluare a terenului, dar primarul ştia deja cât o să plătească. Dan-Viorel Dică a motivat în Consiliul Local Pieleşti cumpărarea suprafeţei de teren ca fiind necesară realizării unei staţii de apă în satul Câmpeni, în condiţiile în care Ministerul Economiei ar fi urmat să aprobe un proiect de introducere a apei în această localitate, în perioada 2011-2012. Cert este faptul că primarul nu era sigur de unde vor provenii banii, din fonduri guvernamentale sau europene, dar i-a asigurat pe consilierii locali că în nici un caz investiţia nu va fi făcută cu bani de la bugetul local.

Cheltuieli în plus pentru dărâmarea unor construcţii de pe teren

Hotărârea nr. 14/10.02.2011 a fost votată de majoritatea consilierilor locali. În urma votării acestei hotărâri s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, prin care Primăria Pieleşti s-a obligat să plătească preţul pentru „dreptul de proprietate tabular asupra terenului intravilan situat în satul Câmpeni, comuna Pieleşti, judeţul Dolj, tarlaua 1, parcela 51, număr cadastral 527/1, înscris în cartea funciară nr. 30.300 a localităţii Pieleşti, cu suprafaţa rezultată din acte de 10.579 mp / din măsurători de 10.177 mp”. Conform aceluiaşi contract s-a transmis Primărie Pieleşti şi dreptul de proprietate asupra construcţiilor de pe teren, aflate în stare de ruină, iar „operaţiunile de demolare şi dezafectare a construcţiilor şi instalaţiilor aferent trec în sarcina cumpărătorului”. Mai exact, Primăria Pieleşti şi-a asumat o cheltuială în plus pentru dărâmarea construcţiilor.

Primăria Pieleşti are teren în domeniul public şi privat al comunei

„Preţul vânzării este de 7,78 lei/mp reprezentând echivalentul în lei a 1,8 euro/mp, preţ fără TVA calculat la cursul BNR de 4,3222 le/euro valabil la data autentificării acestui contract; preţul pentru întreaga suprafaţă de teren este de 79.177 lei preţ fără TVA”, se mai arată în contractul dintre Primăria Pieleşti şi Emanoil Alexandru Săvoiu. S-a stabilit ca preţul să fie achitat în două rate, după cum urmează: 40.000 lei va fi achitată până la data de 31.11.2011, iar 39.177 lei – până la data de 31.03.2012. Prima tranşă a fost deja plătită. O parte a consilierilor locali spune că în satul Câmpeni un hectar de teren intravilan se vinde cu circa 10 milioane de lei vechi, iar în extravilan – cu aproximativ 3 milioane de lei vechi. Mai mult decât atât, Primăria Pieleşti are teren în domeniul public şi privat al comunei. Dan-Viorel Dică şi-a motivat gestul prin faptul că terenul este în centrul satului Câmpeni şi că are pe el o fântână. Însă nu a ţinut cont de aceste considerente când a introdus apă în satul Pieleşti şi a pus staţia de apă la ieşirea din sat. Culmea este că Ministerul Economiei a informat Primăria Pieleşti că proiectul de introducere a apei în satul Câmpeni nu este eligibil. Dar asta nu este o problemă, pentru că primarul Dică va finanţa investiţia din bugetul local.

 

1 COMENTARIU

  1. Nu il aresteaza nimeni pe acest PRIMAR CORUPT, care nu se mai satura de cat a furat comuna PIELESTI….
    Oare nu se sesizeaza nimeni ca aceasta tranzactie, mai mult decat suspecta a fost facuta numai in interesul sau personal si al camarilei pe care o conduce in aceasta primarie….
    RUSINE pentru ca traim in tara in care se fura cu acte, iar oamenii sunt prostiti pe fata. Si mult mai grav decat atat, institutiile abilitate sa faca ordine se fac ca nu vad aceste jafuri ordinare din bani publici…
    Daca au fost arestati primari ale marilor orase precum Craiova, Ramnicu Valcea si mai nou Cluj-Napoca de ce sa nu il arestati si pe acest primar semidoct si betiv ordinar care si-a batut joc de banii catorva mii de locuitori care isi platesc impozitele la Primaria PIELESTI???????
    Poate are ceva DNA-ul de spus in aceasta privinta.

Comments are closed.