„Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”

0
406

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Compartimentul Împrumut carte copii și tineret, organizează, în intervalele 22 octombrie – 5 noiembrie, respectiv 5-8 noiembrie, o nouă activitate în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”.   Manifestarea cu titlul „Uniți sub același steag – Steagul României” constă în confecționarea drapelului național, cu ajutorul materialelor puse la dispoziție de bibliotecă, și se încadrează în seria activităților dedicate Centenarului Marii Uniri. Utilizate din vremuri străvechi, culorile roșu, galben și albastru reprezintă frăția – roșul sângelui, dreptatea – galbenul ogoarelor, respectiv libertatea – albastrul cerului.

 

La activitate vor lua parte copii de la următoarele unități de învățământ:

Luni, 22 octombrie: orele 10.00-11.00 – Grădinița „Ion Creangă”

Marți, 23 octombrie: orele 10.00-11.00 – Grădinița „Ion Creangă”

Miercuri, 24 octombrie: orele 10.00-11.00 – Grădinița „Otilia Cazimir”

Joi, 25 octombrie: orele 10.00-11.00 – Grădinița „Ion Creangă”; orele 11.00 – 12.00 – Colegiul Național „Ștefan Velovan”

Luni, 5 noiembrie: orele 10.00-11.00 – Grădinița „Ethos”; orele 11.00-12.00 – Colegiul Național „Carol I”

Marți, 6 noiembrie: orele 9.00-10.00 – Colegiul Național „Carol I”; orele 10.00-11.00 – Școala Gimnazială Teslui;

Miercuri, 7 noiembrie: orele 10.00-11.00 – Școala Gimnazială „Mircea Eliade”

Joi, 8 noiembrie: orele 10.00-11.00 – Grădinița „Paradisul Copiilor”; orele 11.00-12.00 – Școala Gimnazială „Mircea Eliade”

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”