Foto-expoziție dedicată monumentelor eroilor doljeni din Primul Război Mondial

0
461
Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, Muzeul Olteniei – Secția Istorie-Arheologie, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, și în parteneriat cu Universitatea din Craiova organizează, în perioada 15 octombrie – 10 decembrie 2018, foto-expoziția “Memoria Marelui Război în judeţul Dolj”, dedicată monumentelor eroilor doljeni din Primul Război Mondial. 
“Foto-expoziția conține imagini cu monumentele reprezentative din câteva localități din județul Dolj și se dorește a fi un prinos de recunoștință adus celor care pentru realizarea României Mari și-au adus tributul suprem, înscriindu-și astfel pentru eternitate numele în Cartea de Aur a Neamului Românesc.Românii au plătit un greu tribut de sânge pentru a-și realiza idealul național, acela de unire a tuturor provinciilor locuite de aceștia, sute de mii dintre ei jertfindu-și viața. După prima conflagrație mondială, în toate localitățile care au trimis ostași pe câmpul de luptă au fost ridicate numeroase monumente în memoria celor căzuți la datorie”, se precizează într-un comunicat de presă al Muzeului Olteniei.