„Situația umanitară din Yemen este critică”

0
510

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a atras atenția asupra situației umanitare grave din Yemen, unde trei sferturi din populație este dependentă de ajutorul umanitar, iar mai bine de 17 milioane de oameni suferă de foamete. Intervenția eurodeputatului român a avut loc în contextul celei mai recente dezbateri privind situația din aceasta țară, în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, în prezența comisarului european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „A fost dificil să ne imaginăm în dezbaterea noastră din prima parte a acestui an, că situația umanitară deja dramatică din Yemen, ar putea să se deterioreze în continuare. Din păcate, suntem aici astăzi pentru a reaminti comunității internaționale că yemeniții mor în fiecare zi din cauza bombardamentelor fără discernământ din partea rebelilor, iar așa-numiții parteneri economici ai noștri, de ambele părți, contribuie la aceste violențe.

Conflictul brutal și foarte lung din Yemen este pe cale să ajungă într-o situație și mai gravă, deoarece atacurile violente și nediscriminatorii, precum și blocada asupra civililor, continuă. În consecință, în prezent 75% dintre acești civili sunt deja complet dependenți de ajutorul umanitar și mai mult de 17 milioane de persoane trăiesc fără hrană.” 

„Totodată – mai arată eurodeputatul român – blocada condusă de Arabia Saudită pe întreg teritoriul controlat de houthi, încă din noiembrie 2017, împiedică intrarea tuturor importurilor și a asistenței umanitare. Rebelii houthi au blocat ei înșiși asistența umanitară trimisă în regiune. 

Având în vedere situația umanitară gravă din regiune și riscul grav al destabilizării regionale, grupul nostru solicită ca toate părțile implicate să permită ca ajutorul umanitar să ajungă la toate persoanele care au nevoie pentru a evita foametea și decesele.

Condamnăm atacurile violente și cerem tuturor beligeranților, inclusiv celor care luptă prin interpuși, să se oprească imediat și să împiedice toate forțele armate aflate sub controlul lor de la orice atac nediscriminatoriu împotriva populației civile. Aceste atacuri împotriva civililor constituie crime de război și este esențial să se asigure că persoanele responsabile pentru aceste crime vor fi aduse în fața justiției.”