Dragnea prefigurează remanierea Guvernului

0
404

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că există miniştri care refuză să semneze şi aceştia nu mai pot rămâne în Guvern, urmând ca după referendumul pentru familie să existe o discuţie clară privind remanierea guvernamentală. “Doamna premier va veni cu un set de propuneri, generat de analiza ei. Asta va fi sigur după referendumul pentru familie şi va fi o decizie foarte dezbătută în Cex. Va fi o discuţie foarte serioasă şi foarte dură, pentru că nu mai poate fi membru al Guvernului, dacă nu ştie să comunice. Eu m-am săturat să fiu paratrăsnet. Că va fi unul sau altul, le spun şi colegilor din partid că discuţia va fi foarte sănătoasă şi foarte adâncă. Sunt miniştri care nu semnează, deleagă acţiunea altcuiva sau chiar nu semnează. Da, categoric da (le e frică să semneze – n.r.). Funcţionarii unii blochează pentru că au ordin pe unitate, alţii de frică, pentru că se gândesc – pot fi luat pentru abuz în serviciu, pentru neglijenţă”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD nu a vrut să nominalizeze vreun ministru.