Alegerile legislative de duminică, 9 septembrie a.c., din Suedia, au suscitat un interes aparte, la nivelul Uniunii Europene. Un interes augmentat de ascensiunea, în sondaje, a partidului naţional conservator „Democraţii suedezi” (SD), condus de Jimmie Akesson (39 de ani), creditat în sondaje, până aproape de bara simbolică de 20%. Ceea ce însemna posibilitatea devenirii celei de-a doua formaţiuni politice a ţării. Previziunile sumbre nu s-au adeverit, deşi aproape 18%, la o participare masivă, peste cea din 2014, înseamnă a şasea creştere consecutivă, după 1998. Social-democraţii (28,3%) au venit în frunte, fiind urmaţi de moderaţi (19,8%) şi apoi democraţii suedezi (17,7%). Oricum, blocul de stânga (social-democraţi, verzi, partide de stânga) deţine 144 de mandate, în timp ce blocul de centru-dreapta (conservatori, centrişti, liberali, creştin-democraţi) a obţinut 143 de mandate. Democraţii suedezi vor primi 62 de mandate. Teoretic, nici unul din cele două mari blocuri nu realizează, de sine stătător, 50%. Dar o certitudine există: nu se va apela la democraţii suedezi. O formaţiune politică născută în 1988, ca mişcare de extremă dreaptă naţionalistă, ce întreţine legături cu grupuri şi grupuleţe violente. Discursul liderului său, Jimmie Akesson, de 13 ani în fruntea partidului, a câştigat consistenţă, cu ocazia crizei imigranţilor, generată de războiul din Siria. Suedia a primit circa 250.000 de cereri de azil, ceea ce raportat la o populaţie de 10 milioane de locuitori, este un record european. Rezultatele SD au fost salutate de Marine Le Pen şi Jean Luc Melenchon, fiecare din raţiuni diferite. Să revenim: rezultatele alegerilor legislative din Suedia sunt liniştitoare. Semn că Suedia rămâne un model. Şi asta după ce, în primăvară, Italia s-a dotat cu un atelaj de extremă-dreaptă / populist, prin coaliţia heteroclită, între Liga lui Matteo Salvini şi Mişcarea 5 Stele, fondată de umoristul Beppe Grillo şi condusă acum de Luigi di Maio. După câteva luni, cu discuţii tensionate pe chestiunea imigraţiei, coaliţia are un învingător: Matteo Salvini, actualul ministru de interne, şi partidul său de extremă dreaptă, cu şanse de a deveni prima forţă politică a ţării. Să nu scăpăm din vedere recentele evenimente de la Chemnitz, fostul Carl-Marx-Stadt (ex-RDG) cu mii de persoane ieşite în stradă, vânătoare de străini, intervenţie energică a poliţiei contra manifestanţilor. Unda de şoc a Chemnitz-ului este profundă şi se ştie deja că Alternativa pentru Germania (AfD) nu este deloc străină de cele petrecute. Încă un lucru: Matteo Salvini, ministrul de interne italian şi liderul extremei drepte, are o bună conlucrare cu Viktor Orban, premierul ungar şi şeful filialei liberale din Estul Europei. Ieri, a cam transpirat şi el în hemyciclul Parlamentului European. Pentru alegerile parlamentare de anul viitor, este greu de prevăzut pe cine poate conta cancelarul Angela Merkel, fiindcă la nivelul Partidului Popular European (PPE) momentan există o linie Merkel şi una Orban. PPE grupează la Strasbourg, CDU (Uniunea Creştin Democrată), Partidul Popular Spaniol, până recent la putere, Republicanii (Franţa) lui Laurent Wauquez, dar şi… Fidesz-ul lui Viktor Orban. Despre formaţiunea politică a lui Emmanuel Macron – LREM – se ştie că deocamdată este curtată de Guy Verhofstadt, ex-premierul belgian, şi probabil forţe politice din Danemarca şi Finlanda. Social-democraţii, altă dată un mastodont în Parlamentul European, sunt mai slabi ca niciodată, fiindcă şi social-democraţii francezi, şi cei italieni, nu s-au sustras eroziunii stângii în Europa. În Suedia – ca să repetăm, situaţia e liniştitoare: statul providenţial, în mare parte inventat aici, este o realitate. Şi asta într-un climat politic destul de tensionat.
