Mai buna protecție a celor ce denunță nereguli

0
370
A. Ceferin, F. Timmermans and T.Navracsics

Persoanele care denunță încălcări ale dreptului Uniunii (whistleblowers) vor beneficia de un nivel de protecție ridicat, ca urmare a noii propuneri legislative prezentate de Comisia Europeană luni, 23 aprilie. Prin aceasta se vor stabili noi standarde aplicabile la nivelul întregii UE, se vor crea canale sigure de raportare, atât în cadrul unei organizații, cât și pentru comunicarea cu autoritățile publice, și vor fi mai bine protejați cei ce trag un astfel de semnal de alarmă contra concedierii, retrogradării sau altor forme de represalii. De asemenea, autoritățile naționale vor trebui să informeze cetățenii și să formeze profesional autoritățile publice cu privire la abordarea care trebuie aplicată celor ce denunță nereguli.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: „Multe dintre recentele scandaluri nu ar fi fost niciodată aduse la lumina zilei dacă în interiorul organizațiilor respective nu ar fi existat voci suficient de curajoase pentru a se exprima. Numai că persoanele respective și-au asumat riscuri considerabile. Prin urmare, dacă dorim să îi protejăm mai bine pe cei sau cele ce denunță nereguli, trebuie să detectăm și să prevenim mai bine prejudiciile aduse interesului public, cum ar fi frauda, corupția, evitarea obligațiilor fiscale de către companii sau prejudiciile aduse sănătății publice și mediului. Nimeni nu ar trebui să fie pedepsit pentru că a făcut ceea ce trebuie. De asemenea, propunerile prezentate protejează și persoanele care acționează ca surse de informații pentru jurnaliștii de investigație, contribuind la garantarea protecției libertății de exprimare și a libertății presei în Europa.