Singura companie specializată în vânătoarea de balene rorqual din Islanda a informat marţi că îşi va relua activitatea în larg după o pauză de doi ani, anunţ care a stârnit protestele asociaţiilor pentru protecţia cetaceelor, relatează AFP.
Din anul 2016, compania Hvalur hf. a lăsat jos harpoanele din cauza dificultăţilor comerciale cu Japonia, principală piaţă pentru carnea de balene, unde consumul este în scădere, iar barierele sanitare asupra importurilor sunt considerate prea restrictive.
“Ne vom relua operaţiunile comerciale deoarece birocraţia japoneză pare să se fi relaxat, iar autorităţile japoneze au dat dovadă că au ascultat”, a declarat pentru AFP Kristjan Loftsson, directorul companiei.
În plus, firma va colabora cu cercetători de la Universitatea din Islanda pentru a dezvolta produse medicale bazate pe carne de balenă, în special pentru combaterea deficienţelor nutriţionale de fier, care afectează aproape 30% din populaţia lumii (două miliarde de persoane), potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Sezonul de vânătoare începe în Islanda la 10 iunie.
Balenele rorqual comun aparţin familiei Balaenopteridae. Cu o lungime de aproximativ 20 de metri, acesta este al doilea animal ca mărime care trăieşte în prezent pe planetă, după balena albastră.
Cotele autorizează în acest an vânarea a 161 de exemplare de balene rorqual comun, faţă de 150 în 2017, menţionează sursa citată. În plus, Hvalur hf. este autorizată să vâneze 20% din cota neutilizată anul trecut, ceea ce va permite capturarea a încă 30 de cetacee, în principal din apele din vestul şi sud-vestul insulei, la o distanţă de până la 200 de mile marine de coastele sale.
Hvalur hf. este singura companie specializată în vânătoarea de balene rorqual comun în Islanda. În mica insulă vulcanică există două companii specializate în vânătoarea de balene, a doua fiind IP-Utgerd Ltd, specializată în vânătoarea de balene minke.