Numărul pacienţilor cu hepatită creşte în fiecare an

0
2739

Se estimează că peste 650.000 de români ar fi infectaţi cu hepatită C, iar circa 80% dintre infecţii ar fi cu replicare virală, în contextul existenţei unui nivel scăzut de informare şi conştientizare privind această afecţiune în rândul populaţiei. Chiar dacă 99 la sută din infecţii sunt asociate unui risc crescut de a face ciroză hepatică, cei mai mulţi bolnavi nu ştiu însă că sunt infectaţi şi pot transmite virusul. Nu există date clare nici despre numărul celor diagnosticaţi.

România a tratat anual 7.000 de noi bolnavi de hepatită B şi C, iar noile tratamente oferă mult mai multe şanse pacienţilor. După trei luni de terapie, 90-95 la sută din cei care se tratează cu aceste medicamente au şansa de a se vindeca definitiv de boală.

În 2017, în România a crescut atât numărul persoanelor diagnosticate, cât şi accesul la terapiile cu medicamente anti-virale cu acţiune directă. Separat de testarea medicală uzuală, în 2017 au fost extinse campaniile de testare voluntară, fiind realizate 11.713 testări la nivelul populaţiei (testări stradale) şi al personalului medical din 10 judeţe, 240 de persoane testate (2%) au avut rezultat pozitiv pentru infecţia cu VHC.

Analizele pentru depistarea hepatitei B și C, gratuite din luna aprilie

Începând din această lună, pentru prima dată, medicii de familie pot să recomande în cadrul pachetului de bază recoltarea antigenilor HBs şi anticorpilor HCV tuturor pacienţilor. Aşadar, analizele pentru depistarea hepatitei B şi C sunt gratuite, cu trimitere de la medicul de familie. Cei care au virusul hepatic îşi vor putea face şi investigaţiile ulterioare gratuit, prin internare de zi, inclusiv cei cu hepatita D.

Până acum, doar pacienţii care aveau boala într-un stadiu avansat primeau gratuit tratamentul pentru hepatită C. Specialiştii susţin că dacă s-ar da acces nerestricţionat la noile terapii ce vindecă hepatita C, epidemia din ţară ar putea fi oprită în doi ani. Peste 99% din cei 7.000 de pacienţi trataţi în 2016 s-au vindecat de hepatită, alţi 12.000 de pacienţi fiind incluşi în program până la 1 mai.

Tratamentele fără interferon se acordă pacienților cu Hepatita C în 11 centre din țară: București, Constanța, Cluj – Napoca, Craiova, Timișoara, Galați, Iași, Târgu Mureș, Brașov, Oradea, Sibiu. Bolnavul care vrea să urmeze un astfel de tratament trebuie să se adreseze unui medic curant din aceste centre universitare, unde va fi îndrumat ce trebuie să facă pentru a urma procedura. Dosarul va rămâne la casa de asigurări din centru universitar respectiv, urmând să fie aprobat de comisia națională.

Cele mai multe cazuri de hepatită C din Europa

Pe de altă parte, România şi-a asumat obiectivul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de eliminare a hepatitelor virale de pe lista problemelor de sănătate publică, prin reducerea numărului de infecţii noi cu 90%, tratarea a 80% dintre pacienţii identificaţi şi a reducerii mortalităţii cu 65% până în 2030. Deocamdată, ţara noastră ocupă locul 1 în Europa ca număr total de cazuri de hepatita C şi locul 4 ca rată a mortalităţii cauzate de afecţiunile hepatice (44,5 decese la suta de mii de locuitori – media europeană este de 15 decese la suta de mii de locuitori).

Majoritatea persoanelor cu hepatită virală C, chiar și cei care sunt infectați de multă vreme, nu prezintă semne sau simptome. În cazul în care acestea se manifestă, includ: stare de oboseală accentuată, dureri musculare și articulare, senzație de mâncărime a pielii, urină de culoare închisă/materii fecale de culoare deschisă sau îngălbenirea pielii și a ochilor. Diferențele dintre hepatita virală C și celelalte hepatite virale constă în faptul că aceasta este transmisă în mod principal prin sânge. Apoi, aceasta este cauzată de un virus hepatitic mutant ce generează 6 genotipuri majore, dificil de detectat și eliminat de către sistemul imunitar, ceea ce generează infecție cronică, ciroză hepatică și cancer hepatic. Hepatita C evoluează cu dezvoltarea rezistenței la antivirale și răspunsuri terapeutice diferite la tratamente antivirale. Nu este disponibil un vaccin împotriva acesteia.

Virusul hepatitei B este de 100 de ori mai infecţios decât HIV şi de 10 ori mai mult decât cel al hepatitei C. Hepatita C este cea mai frecventă cauză a cancerului de ficat şi una dintre cele mai importante cauze ale cirozei (20% din cazuri ajung la ciroză în 15 ani de la infectarea cu virusul C).