Miei pentru Paşte, doar în Piaţa Chiriac

0
869

Mieii de Paşte se vor cumpăra, în acest an, numai din Piaţa Chiriac. Începând de luni, acolo va fi deschis singurul spaţiu autorizat din judeţul Dolj, în care se va putea face atât comercializarea, cât şi sacrificarea mieilor şi a iezilor.

Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor de Paşte – trebuie să se realizeze numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare. Şi anul acesta, administraţia pieţelor vine în sprijinul celor care nu doresc să cumpere carnea de miel direct din măcelării, ci să-şi aleagă singuri mieii sau iezii, pe care să-i poată sacrifica pe loc, în condiţii adecvate din punct de vedere sanitar-veterinar. În acest sens, potrivit conducerii SC Pieţe şi Târguri, s-au făcut toate pregătirile necesare şi s-a obţinut de la Direcţia Sanitar Veterinară Dolj acordul privind amenajarea pe perioadă determinată a unui punct de vânzare şi sacrificare a mieilor în Piaţa Chiriac, din municipiu. „Împreună cu Primăria Craiova, am făcut toate eforturile pentru a le oferi şi anul acesta craiovenilor, şi nu doar lor, posibilitatea de a-şi alege direct de la comercianţi mieii pe care îi doresc pentru masa de Paşte. Demersurile noastre au găsit înţelegere la Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj, care a autorizat amenajarea acestui punct de comercializare şi sacrificare a mieilor din Piaţa Chiriac, unde îi aşteptăm atât pe cumpărători, cât şi pe comercianţii de miei interesaţi să-şi vândă marfa în condiţii optime”, a declarat Alin Mărăcine, administratorul SC Pieţe şi Târguri Craiova.

Sacrificarea începe de luni

Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac îşi va desfăşura activitatea începând de luni, 2 aprilie, şi până sâmbătă, 7 aprilie 2017, inclusiv, funcţionând pe aceleaşi principii ca şi un abator. Reprezentanţii administraţiei pieţelor au transmis că va dispune de spaţii dotate cu apă potabilă, caldă şi rece, fiind prevăzut şi cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor. De sacrificare se vor ocupa doar măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi, iar carcasele de miel vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate, înainte de a fi înmânate cumpărătorilor. În acest punct de comercializare şi sacrificare, vor fi vânduţi şi tăiaţi numai miei crotaliaţi, care trebuie să fie însoţiţi de toate documentele sanitar-veterinare, impuse de legislaţia în vigoare.

Carnea de miel se vinde în supermaketuri cu 25 lei pe kilogram

Anul trecut, numărul mieilor sacrificaţi pentru sărbătorile pascale, inclusiv în gospodăriile populaţiei, a fost în jurul de trei milioane de exemplare, la aproape jumătate faţă de anii trecuţi. Ieri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat că, pentru acest an, există suficienţi miei, care au fost crescuţi în gospodăriile românilor, fără să fie nevoie să fie importaţi din alte ţări. În ceea ce priveşte preţurile de comercializare, ministrul Petre Daea a declarat că se aşteaptă să fie la nivelul celor de anul trecut, deşi, în primele zile după deschiderea sacrificărilor, există mereu tendinţa ca vânzătorii de miei să pornească prin afişarea unor preţuri mai mari pe kilogramul de carne. Cert este că, în supermarketuri, cum este şi cazul celor din Craiova, săptămâna trecută, carnea de miel apăruse în galantare şi se vindea la preţul de 25 de lei pe kilogram. Amatorii de friptură de miel considerau că este un preţ piperat, mizând pe faptul că, la punctul de sacrificare sau în hala de carne din Piaţa Centrală, mielul va fi mai ieftin, cel puţin în ajunul sărbătorii.