Femeie încarcerată la PMS Craiova, judecată pentru ultraj

0
557

O deținută de la Penitenciarul de Maximă Siguranță (PMS) Craiova care a agresat un ofițer al unității de detenție, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Femeia, în vârstă de 30 de ani, care ispășește o condamnare la 5 ani și 4 luni închisoare pentru tentativă de omor, l-a lovit cu pumnul pe inspectorul de penitenciar însărcinat cu supravegherea deținutelor, după cum au precizat anchetatorii. Dosarul a ieșit din camera preliminară a Judecătoriei Craiova, urmând să se stabilească primul termen al procesului.

După ce au analizat cauza în camera preliminară, magistrații Judecătoriei Craiova au dispus, la sfârșitul săptămânii trecute, începerea procesului în care o deținută de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, Pădureanu Narghita Mirabela, în vârstă de 30 de ani, va fi judecată pentru ultraj: „Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1164/P/2017 din data de 18 decembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, judeţul Dolj, prin care a fost trimisă în judecată, în stare de deţinere în Penitenciarul Craiova, inculpata Pădureanu Narghita Mirabela, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova privind pe inculpata Pădureanu Narghita Mirabela şi pe persoana vătămată Bălaşa Marius”, se arată în încheierea de ședință a instanței.

Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care au coordonat cercetările în acest caz, femeia l-a lovit pe inspectorul însărcinat cu supravegherea deținutelor: „Prin rechizitoriul cu numărul 1164/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova din data de 18.12 2017 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Pădureanu Narghita Mirabela, deținută în Penitenciarul Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. În fapt, s-a reținut că, în data de 02.08. 2016, în timp ce se afla la Penitenciarul Craiova, în executarea unei pedepse privative de libertate, inculpata Pădureanu Narghita Mirabela l-a lovit cu pumnul pe B.M. (n.r. – Bălașa Marius), inspector de penitenciar, însărcinat cu supravegherea deținutelor”.

Narghita Mirabela Pădureanu, din orașul Câmpeni, județul Alba, este încarcerată la PMS Craiova pentru a ispăși o pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare primită în iunie 2015, pentru tentativă de omor. Tânăra s-a certat cu un bărbat în vârstă de 50 de ani și, în timpul discuțiilor, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit, în zona spatelui, leziunea suferit punându-i viața în pericol victimei.