Stâlp de iluminat căzut de-a latul străzii

0
697

Ieri, după-amiază, un stâlp de beton a căzut pe strada „Dr. Nicolae Ionescu-Sisteşti”, avariind două autoturisme parcate regulamentar. Incidentul nu a provocat decât pagube materiale minore, fără ca vreo persoană să fie rănită. În foarte scurt timp, echipe de intervenţie de la Poliţia Rutieră, societatea care asigură mentenanţa iluminatului public şi Poliţia Locală au izolat perimetrul, pentru a se interveni în deplină siguranţă la restabilirea circulaţiei în condiţii normale şi înlocuirea stâlpului căzut.

          stalpPoziţionat în dreptul unei spălătorii auto de pe strada „Dr. Nicolae Ionescu-Sisteşti”, din cartierul 1 Mai, un stâlp de beton a căzut, ieri, în jurul orelor amiezii, de-a latul străzii „Dr. Nicolae Ionescu-Siseşti”. Imediat, la numărul unic de urgenţă 112 s-a înregistrat un apel, care a fost preluat de ISU Craiova. Conform procedurilor de lucru s-a luat legătura cu CEZ, care, l-a rândul său, şi-a declinat competenţa, precizând că stâlpul aparţine firmei ce asigură iluminatul public în municipiul Craiova. La nici 10 minute de la primul apel, un echipaj al Flash Lighting Services S.A, cea care are în concesiune serviciul de iluminat public din municipiul Craiova, a ajuns la faţa locului. Alături de acesta, echipaje de a Rutieră şi Poliţia Locală au blocat accesul autovehiculelor pe segmentul de stradă dintre Şcoala Gimnazială „Gheorghe Bibescu” şi intersecţia cu strada Popoveni.

Craiova, sub cod galben de vânt puternic

          stalp (1)Cu excepţia, se pare, a două autoturisme avariate, nu a existat niciun alt pericol la adresa integrităţii corporale a vreunei persoane. „Operatorul nostru care răspunde de iluminatul public se află, deja, cu utilajele la faţa locului. În maximum o oră situaţia se va remedia iar circulaţia rutieră va fi reluată”, ne-a precizat, imediat după eveniment, Delia Ciucă, director al Direcţiei Servicii Publice, din cadrul Primăriei Municipiului Craiova.

          Craiova a fost, ieri, sub cod galben, cu intensificări ale vântului ce au atins la rafală peste 60 km/ha. Este şi motivul pentru care, municipalitatea va solicita înlocuirea imediată a stâlpilor de iluminat pentru care există riscuri.

          Vremea foarte capricioasă din ultimele zile a provocat mari pagube în alte localităţi, din care să amintim doar Timişoara. Aici vântul a doborât, şi vorbim doar pe raza Timişoarei, peste 3.500 de copaci. Iar pagubele depăşesc, potrivit Direcţiei de Mediu, 4,3 milioane de lei. Tot în municipiul de pe Bega, un panou publicitar şi crengile unui copac, aflate în cădere, au făcut ca două persoane să-şi piardă viaţa.

          Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de răcire a vremii şi intensificări temporare ale vântului, valabilă de ieri, ora 10.00, până astăzi, ora 20.00. „În intervalul menţionat, vremea va continua să se răcească inclusiv în Craiova, devenind rece pentru această perioadă. Temporar vor fi intensificări ale vântului, în special în sudul României şi în zona de munte, cu viteze la rafală de 45…55 km/h”, se arată în comunicatul A.N.M.