Organizată în premieră la Craiova / Conferinţa Naţională a Instituţiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat

0
573

IOSUD – Universitatea din Craiova organizează timp de două zile, ieri şi astăzi, prima Conferinţă Naţională a Instituţiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat. Deschiderea oficială a avut loc ieri, la Centrul de Restaurare, Conservare, Patrimoniu şi Vizualizare al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, în Amfiteatru, în prezenţa Mitropolitului Olteniei, IPS Irineu Popa. De la Ministerul Educaţiei Naţionale a onorat invitaţia prof. univ. dr. Ioan Ştefan Groza, directorul MEN.

  conferinta 3La eveniment participă reprezentanţi ai mediului academic din România, peste 40 de universităţi din ţară – rectori, directori IOSUD, directori de şcoli doctorale precum şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale. În cadrul manifestării de ieri, s-au organizat patru mese rotunde, prima moderată de prof. univ. dr. Cristina Teodorescu, cu tema „Activitatea de cercetare doctorală”,  cea de-a doua, moderată de prof. univ. dr. Saliu Solange Odilem şi s-au abordat „Propunerile de armonizare a relaţiei dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi Instituţiile Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat”. După-amiază, s-au susţinut următoarele două mese rotunde. Una dintre acestea fiind moderată de prof. univ. dr. Sevastian Cercel, în cadrul căreia s-a discutat despre „Legislaţia privind obţinerea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat”, iar cea de-a doua, „Propuneri privind îmbunătăţirea legislaţiei actuale de acreditare şi reacreditare a domeniilor de doctorat şi a şcolilor doctorale” a fost coordonată de către prof. univ. dr. Marin Bică.

„Şcoala doctorală este cea mai expusă în societatea românească”

conferinta 2Conferinţa se doreşte un cadru propice de discuţie, în care se vor dezbate probleme de mare interes pentru ciclul al treilea de învăţământ universitar: cercetarea doctorală a conducătorilor de doctorat, dar şi a studenţilor doctoranzi, vizibilitatea sa naţională şi internaţională, legislaţia actuală de acreditare şi reacreditare a domeniilor de doctorat şi a şcolilor doctorale, legislaţia privind obţinerea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat, armonizarea relaţiei dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi Instituţiile Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat.

În acest context, lucrările Conferinţei au fost deschise de Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu Popa. „Şcolile doctorale se identifică prin cercetare, prin cunoaştere, printr-o promovare a valorilor. Se ştie că şcoala doctorală este cea mai expusă în societatea românească. Orice teză de doctorat trebuie să fie o bucurie pentru toţi românii. De aceea vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră şi să ne ajute Dumnezeu să găsim soluţiile cele mai bune…”, a subliniat Înalt Preasfinţia Sa, Irineu Popa.

„Este un eveniment de o deosebită încărcătură”

conferintaPrezent la deschiderea oficială, prof. univ. dr. Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova a precizat că această primă Conferinţă Naţională a Instituţiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat va contribui la găsirea celor mai bune pârghii pentru optimizarea activităţii doctorale din universităţile româneşti, oferind un cadru generos de dezbatere constructive. „Suntem onoraţi că această primă Conferinţă se desfăşoară în universitatea noastră. Este un eveniment de o deosebită încărcătură, atât pentru învăţământul superior românesc, cât şi pentru cel universitar din regiunea noastră. Credem că este extrem de important să adresăm un mesaj limpede, avizat, dar şi echilibrat către societatea românească, referitor la implicaţiile exigenţelor academice, dar şi la aşteptările pe care mediul academic, cercetătorii le au unii de la alţii. Aşadar, cu atât mai mult, acest eveniment este mai aşteptat şi pentru noi, ca instituţie, pentru că ne aflăm în plin an universitar. Anula acesta este al 70-lea în istoria noastră. Din 1947 şi până astăzi am devenit cel mai important pilon de dezvoltare a regiunii noastre. În 70 de ani de existenţă, Universitatea din Craiova a dovedit că resursa de energie intelectuală este inepuizabilă şi a reuşit să facă faţă cu succes provocărilor şi acceptărilor pe care o societate le are de la o instituţie academică” a subliniat prof. univ. dr. Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova.