Întâlnirea ministrului apărării naţionale cu secretarul american al apărării, James Mattis

0
1014

mihai fiforMinistrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a avut o întâlnire oficială, marţi, 19 septembrie, la Pentagon, cu secretarul american al apărării, James Mattis. La discuţii au luat parte, de asemenea, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, secretarul de stat pentru armamente, Florin Lazăr Vlădică, şi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior.

Întrevederea a reprezentat o excelentă oportunitate pentru a face un schimb de opinii asupra principalelor transformări de securitate din mediul regional şi internaţional, precum şi un prilej de a discuta aspecte concrete legate de cooperarea cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat.

Ministrul Mihai Fifor a reiterat omologului american angajamentul ferm al României de a contribui substanţial la securitatea Alianţei, exprimând totodată aprecierea pentru angajamentul SUA în Europa, cu precădere pentru prezenţa robustă în România, ca parte a Iniţiativei de Reasigurare/Descurajare Europeană, prin Operaţia Atlantic Resolve, în scopul creşterii interoperabilităţii forţelor Aliate şi partenere.

Cei doi demnitari au adus în discuţie stadiul cooperării în domeniul achiziţiilor, programul Avion Multirol fiind un exemplu concret care fundamentează definitoriu Parteneriatul Strategic România – SUA. Noile oportunităţi de cooperare cu producătorii români din industria naţională de apărare şi extinderea investiţiilor SUA în ţara noastră sunt obiective pe care atât Guvernul, cât şi Armata României, le au în atenţie.

Un alt subiect aflat pe agenda discuţiilor l-a constituit alocarea bugetară pentru Armata României de doi la sută din PIB, James Mattis reiterând aprecierile Administraţiei americane faţă de acest demers al autorităţilor din ţara noastră.

Au fost abordate, de asemenea, aspecte privind situaţia de securitate internaţională, modul de implementare a măsurilor de asigurare şi adaptare agreate la Summit-urile NATO din Ţara Galilor şi de la Varşovia, centrate pe abordarea unitară a întregului flanc estic şi a prezenţei înaintate adaptate pe toate componentele sale – terestru, maritim şi naval. Oficialul american a precizat că va fi analizată posibilitatea contribuţiei SUA, cu personal militar, în comandamentele NATO de pe teritoriul României.

Mediul de securitate din Afganistan a fost un alt subiect important al agendei de discuţii. În acest context, ministrul apărării naţionale a declarat că ţara noastră este unul dintre cei mai importanţi contributori cu trupe şi a subliniat că această misiune rămâne una prioritară pentru Armata României. De asemenea, oficialii au trecut în revistă eforturile comunităţii internaţionale pentru stabilizarea situaţiei de securitate din Irak şi Siria, dar şi pe cele pentru neutralizarea organizaţiilor teroriste. România este parte a misiunii anti – DAESH conduse de Statele Unite ale Americii.

În finalul discuţiilor, ministrul Mihai Fifor a exprimat speranţa că specialiştii vor dezvolta toate aspectele desprinse în cadrul întrevederii, iar întâlnirea din luna octombrie a acestui an, la nivelul reprezentanţilor departamentelor de politică de apărare, va contura temele importante pe agenda bilaterală.