Ministrul Fifor a evidenţiat, la Washington, angajamentul României de accelerare a procesului de modernizare a Forţelor Armate

0
641

armataMinistrul Apărării, Mihai Fifor, a participat, miercuri, la Washington DC, la o întâlnire de lucru găzduită de organizaţia American-Romanian (Am-Ro) Business Council, la care au luat parte reprezentanţi ai companiilor din industria americană de apărare, ocazie cu care a evidenţiat angajamentul ferm al ţării noastre de accelerare a procesului de modernizare a Forţelor Armate Române şi realizarea capabilităţilor operaţionale care să permită interoperabilitatea cu aliaţii din NATO, precum şi în cadrul parteneriatelor strategice pe care ţara noastră le are.

Potrivit unui comunicat al MApN, în această marjă, a scos în evidenţă faptul că “Parlamentul României a semnat memorandumul privind aprobarea preliminară pentru iniţierea procedurilor de acordare a contractelor pentru o serie de programe de înzestrare a căror valoare de achiziţie estimată depăşeşte 100 de milioane de euro pentru fiecare program din pachet”, amintind, în context, de stadiul programelor de achiziţionare a rachetelor Patriot şi sistemelor Himars.

În cadrul discuţiilor, oficialii români şi-au exprimat speranţa că se vor dezvolta noi oportunităţi de cooperare cu companiile româneşti din domeniul apărării şi că vor fi extinse investiţiile americane în acest sector şi, astfel, economia românească va beneficia de transfer de tehnologie şi know-how.

Programul delegaţiei MApN pentru ziua de joi cuprinde întâlniri cu reprezentanţii companiilor americane Raytheon, Lockeed Martin şi Bell Helicopters.