Socialiştii spanioli, aflaţi în opoziţie, care au susţinut, prin neparticiparea la vot, instalarea actualului guvern condus de Mariano Rajoy, se poziţionează acum în conciliatori. Între Catalonia şi restul Spaniei. „Pentru noi, soluţia este dialogul, negocierea, şi un acord care să prevadă reînoirea pactului constituţional din 1978”, a afirmat, ieri, secretarul general al PS catalan, Miguel Iceta. Cum s-a ajuns, în actualul punct critic, trebuie însă reamintit. Fiindcă s-a parcurs un drum, presărat cu erori. În 2010, de pildă, doar 10% din catalani erau favorabili independenţei, iar acum procentul depăşeşte 40%. Sentimentul separatist a câştigat, de la an la an teren, deşi numeroşi catalani, nu se regăsesc, în realitate, nici în poziţia guvernului independentist, condus de Carles Puigdemont, nici în poziţia rigidă, inflexibilă, a guvernului central, prezidat de Mariano Rajoy. Soluţia mediană nu este alta decât un statut de autonomie, care să recunoască, fără ambiguităţi, Catalonia ca parte a naţiunii spaniole, cu competenţe fiscale lărgite. În 2006, această poziţie, susţinută de o majoritate a catalanilor, a permis adoptarea unui statut de autonomie, graţie tactului probat de guvernul socialist condus de Luis Rodrigues Zapatero şi stânga republicană catalană, istoriceşte independentistă. Partidul Popular a sesizat Curtea Constituţională, care în 2010 a invalidat 14 din cele 226 de articole. Naţionaliştii Convergenţei democratice a Cataloniei, conduşi de Artur Mas, condamnat de justiţie, în prezent, care nu erau independentişti, au basculat în separatism. Şi alături de stânga republicană catalană – independentistă – au pregătit în surdină revendicările lor. Divorţul cu Madridul, la început mocnit, a declanşat deriva naţionalistă. De fapt dezbaterile între Barcelona şi Madrid au fost, în permanenţă, centrate pe pretenţia Cataloniei, care participă cu 20% la PIB-ul Spaniei, de a obţine aceleaşi competenţe fiscale de care beneficiază Ţara Bascilor. Pentru Partidul Popular, aflat la guvernare, Spania este mare şi indivizibilă, şi nu se acceptă concesii naţionaliştilor catalani. Legea pentru organizarea referendumului, votată la 7 septembrie, permite parlamentului de la Barcelona să proclame independenţa, deşi un articol din Constituţie stipulează posibilitatea suspendării autonomiei. Carte riscantă, până acum, pentru Madrid, unde elemente radicale ale dreptei spaniole reclamă aplicarea articolului evocat. Deşi, ieri, prin cele 13 arestări de înalţi oficiali ai guvernului Cataloniei, şi cele 22 de perchiziţii efectuate de Garda Civilă, fără a se enunţa motivele, Carles Puigdemont a spus că de facto a fost suspendată autonomia Cataloniei, şi tot de facto a fost decretată starea de urgenţă, guvernul de la Madrid fiind acuzat de totalitarism şi violarea drepturilor fundamentale ale persoanelor. În urmă cu câteva zile, preşedintele regiunii catalane, Carles Puigdemont, vicepreşedintele Cataloniei, Oriol Junqueras, preşedintele parlamentului catalan, Carme Forcadell şi primarul Barcelonei, Ada Colau, au adresat o scrisoare guvernului de la Madrid pentru a denunţa „represiunea fără precedent a statului” contra partizanilor referendumului. Tot ei susţin cu temeritate: cetăţenii vor vota, vor exista urne şi vor fi buletine. Socialiştii refuză să susţină „îndârjirea” guvernului de la Madrid, dar şi organizarea referendumului, şi la fel procedează şi deputaţii partidului naţionalist basc, care în parlamentul spaniol dau majoritatea. Catalanii au forţat nota, în pofida interdicţiei Curţii Constituţionale de a se organiza referendumul pentru autonomie, şi deşi s-au vrut într-un cadru instituţional şi nu violent, situaţia poate scăpa de sub control. Ieri, sediile ministerelor catalane pentru afaceri externe şi economie au fost percheziţionate, secretarul general şi vicepreşedintele Cataloniei, Josep Maria Jove, fiind reţinut. Carles Puigdemont nu a fost primit la Bruxelles de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care zilele trecute, în Parlamenteul European, a spus că baza fundamentală a Europei rezidă în respectarea legilor şi constituţiilor. Şi dacă socialiştii spanioli, aflaţi, cum spuneam, în opoziţiei, doresc dialogul, guvernul de la Madrid şi-a intensificat operaţiunile de intimidare, prin confiscarea materialelor electorale (9,8 milioane buletine de vot, găsite la un depozit, aflat la 45 de kilometri de Barcelona), şi percheziţii la sediul primăriilor, cu aleşi locali simpatizanţi ai independentiştilor. Referendumul din 1 octombrie a.c., a fost declarat anti-constituţional de Curtea Constituţională, dar independentiştii îşi menţin intenţia de a merge la vot pentru autodeterminare unilaterală. Un nou statut de autonomie, convenit cu independentiştii, rămâne unica soluţie de a păstra Catalonia, lângă restul Spaniei. Dacă se va accepta aşa ceva, în ceasul al 12-lea, rămâne de văzut.
