Alb-albaştrii sub lupă / Martic n-a impresionat, Burlacu a revitalizat atacul

0
358

craiovaCalancea – Păcat de cele 3 intervenţii ale sale care au precedat gafa incredibilă de la golul al doilea.

Martic – Debut nefast, n-a impresionat, a greşit multe pase, a fost defazat, e mult sub

Dimitrov. Se vede că nu era titular la Rijeka, fiind folosit din primul minut doar în 6 meciuri anul trecut, în 5 dintre ele fiind înlocuit.

Screciu – Un alt meci modest al puştiului oltean, care nu se regăseşte, este departe de forma arătată în sezonul trecut. A fost şi accidentat de Mureşan la faza în care fundaşul advers îi luase prim-planul la un corner. Lipsă de organizare pe banca Universităţii, care nu avea pregătit un tricou de rezervă atunci când cel de joc era plin de sânge.

Kelic – A revenit în primul 11 şi s-a descurcat bine. Păcat că nu a fost inspirat la ocazia din prelungiri, când ar fi putut egala. Probabil că în meciul cu Dinamo va face parte din tripleta croată, cu Spahija şi Datkovic.

Tiago Ferreira – Depăşit la faza penalty-ului, păcălit de Deac, şi-a lăsat echipa în inferioritate şi va lipsi cel puţin 2 etape.

Bancu – A fost printre cei mai buni jucători ai Craiovei, chiar dacă a avut probleme la început de meci, din cauza urcărilor permanente ale lui Manea. După ce a intrat Burlacu a învăluit la fiecare fază, din acea bandă au plecat ocaziile. A avut şi acel şut periculos în ultimul minut, după ce încercase poarta şi mai devreme, cu un şut modest.

Rossi – Începuse bine meciul, apoi a fost depăşit în duelurile cu mijlocaşii adverşi. A revenit pe final, cu o pasă bună pentru Kelic pe 6 metri.

Zlatinski – A trebuit să alerge şi mai mult să acopere spaţiile după ieşirea lui Tiago. A riscat rar cu verticalizări, dar cumva normal, din moment ce gazdele au închis bine culoarele şi au jucat la intercepţie, pentru a declanşa contraatacuri.

Gustavo – Meci modest al brazilianului, chiar dacă a transformat penalty-ul. A apărut rar în joc, când a avut mingea a jucat la alibi, nu a încercat să-şi elimine adversarul direct. Dacă era mai precis pe respingere, după şutul lui Bancu, putea deveni totuşi eroul Craiovei în Gruia.

Băluţă – După accidentare nu mai afişează forma din startul campionatului, nu s-a remarcat nici la naţională. A fost destul de reţinut la Cluj, în schimb foarte nervos, probabil dacă nu era căpitan ar fi fost eliminat.

Mitriţă – Singurul jucător din avanposturi care a încercat ceva, deşi şi el a fost destul de izolat, în special după ce gazdele au deschis scorul şi s-au baricadat în propria jumătate. Execuţia în transversală la lovitura liberă de la 25 de metri oferă speranţe că în sfârşit Craiova ar putea avea un jucător care să speculeze astfel de faze.

Burlacu – Intrarea sa a revitalizat jocul Universităţii, acţiunile sale au produs panică în apărarea gazdelor. A obţinut şi penalty, a mai avut contribuţie importantă la alte faze, merită să fie titular cu Dinamo.

Popov – A greşit o pasă simplă spre Calancea, care ne-a adus aminte de gafa din prima etapă a sezonului trecut, dar atunci Herea a marcat pentru Pandurii, acum Balde nu a ştiut să speculeze assist-ul. În schimb, bulgarul şi-a făcut simţită prezenţa în ofensivă, cu câteva centrări bune, în urma uneia dintre acestea apărând şi penalty-ul.

Roman – În minutele pe care le-a avut la dispoziţie ne-a demonstrat de ce nu joacă titular. Se spera de la el să ţină puţin de minge, să joace rol de pivot, în condiţiile în care Craiova nu putea pătrunde în careul advers, dar nu s-a descurcat. A făcut o preluare bună la o minge aruncată pe el, dar continuarea a fost lamentabilă. E genul de jucător care are nevoie de jocuri pentru a-şi intra în formă, dar nu se ştie câte şanse va mai avea, în condiţiile în care Bărbuţ, spre exemplu, este ignorat de Mangia de ceva timp.