Primarul oraşului Mouscron, ucis într-un cimitir

0
398

belgiaUciderea primarului oraşului belgian Mouscron, ce a fost găsit într-un cimitir având gâtul tăiat, a şocat întrega ţară. Alfred Gadenne, în vârstă de 71 de ani, era primarul conservator al oraşului Mouscron, o mică aşezare urbană de 57.000 de oameni situată în apropierea oraşului francez Lille. Presa din Belgia relatează că procurorul public a precizat că Gadenne a fost găsit cu gâtul tăiat într-un cimitir din apropierea casei. Primarul Mouscronului obişnuia să închidă porţile cimitirului în fiecare noapte. Suspectul s-a predat Poliţiei locale, însă motivele pentru care a comis crima nu au fost determinate. Cazul a fost trimis către procurorul local, fiind exclusă ipoteza unui atac terorist. “Am aflat cu oroare de moartea brutală a lui Alfred Gadenne. Toate gândurile mele se îndreaptă către familia şi prietenii lui”, a scris pe Twitter prim-ministrul belgian Charles Michel. Alfred Gadenne a devenit primarul oraşului Mouscron în 2006.