Premierul Mihai Tudose a discutat cu comisarul european pentru politică regională

0
453

corina_cretuPrim-ministrul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, la care au participat, de asemenea, vicepremierul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Sevil Shhaideh, ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, consilierii de stat Marius Nica şi Felix Rache. Discuţia s-a axat pe paşii importanţi înregistraţi de România în materie de accesare a fondurilor europene, dar şi pe măsurile pe care Guvernul le-a demarat pentru atingerea ţintei de 1,2 mld. euro absorbţie până la sfârşitului anului prin programele de finanţare pentru dezvoltare regională şi coeziune.

 Comisarul european Corina Creţu a evidenţiat faptul că nu se mai poate vorbi, la ora actuală, despre absorbţie zero, în condiţiile în care, numai în ultimele două săptămâni, au fost făcute plăţi în valoare totală de 95 de milioane de euro, în special pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi pentru asistenţă tehnică.

 ”Este bine că mergem în direcţia cea bună. Rămâne ca în perioada următoare să accelerăm şi să recuperăm întârzierile. Eforturile Guvernului vor continua în această direcţie, inclusiv printr-o prezenţă mai importantă la Bruxelles”, a declarat premierul Mihai Tudose. Șeful Executivului a anunţat, de asemenea, că miniştrii în ale căror atribuţii intră şi gestionarea de fonduri europene vor continua în perioada următoare seria consultărilor tehnice cu experţii de la Bruxelles.

 La rândul său, comisarul european Corina Creţu a felicitat România pentru progresele înregistrate în acest sens, menţionând, printre altele, acreditarea tuturor autorităţilor de management şi control, exerciţiul financiar 2007-2013 încheiat cu o absorbţie de circa 90% şi circa 51.000 de locuri de muncă nou create în ultimii ani în România prin programele de finanţare destinate IMM-urilor. ”Sperăm ca ţinta pe care v-aţi propus-o să devină realitate. Noi, la nivelul Comisiei, estimăm o absorbţie de 1 miliard de euro şi, dacă vor fi 1,2 miliarde de euro, cât şi-a propus Guvernul, cu atât mai bine”, a apreciat oficialul european.

 La finalul întrevederii, premierul Mihai Tudose a anunţat totodată sprijinul oferit de Comisia Europeană în domeniul reformei justiţiei pe zona de penitenciare, cât şi pentru Institutul Cantacuzino. Membrii delegaţiei române şi comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, au discutat, de asemenea, despre oportunităţile de dezvoltare şi de atragere de fonduri de către România inclusiv prin mecanismele puse la dispoziţie de Strategia Dunării.