Miercuri, în incinta Stadionului Olimpic, din Munchen, în prezenţa preşedinţilor Germaniei, Frank Walter Steinmeier, şi Israelului, Reuven Rivlin, precum şi a preşedintelui CIO, Thomas Bach, a fost inaugurat un memorial, dedicat celor 11 sportivi israelieni ucişi pe 5 septembrie 1972, de un comando palestinian, „Septembrie Negru”, chiar în timpul desfăşurării Olimpiadei de Vară, denumită a „păcii şi veseliei”. Ne aflam în a doua săptămână a marelui eveniment sportiv şi, deja, înotătorul Mark Spitz (7 medalii de aur la ediţia respectivă) şi gimnasta Olga Korbut atrăseseră atenţia. România, cu o bună reprezentare la majoritatea probelor olimpice, avea să facă o figură frumoasă, prin medaliile de aur cucerite de Ivan Patzaichin (caiac-canoe), Gheorghe Berceanu (lupte greco-romane 48 kg) şi Nicolae Marinescu (lupte greco-romane 100 kg). Salba de medalii de aur era completată cu alte 6 medalii de argint şi 8 medalii de bronz. Era ediţia cu numărul 20 a Jocurilor Olimpice. Trecuseră peste 25 de ani, cum remarca presa germană, de la catastrofa celui de al Doilea Război Mondial, provocat de nazişti, şi gazda Jocurilor Olimpice era, acum, o ţară democrată şi prosperă. La 5 septembrie 1972, ora 4:35, opt membri ai grupării teroriste palestiniene „Septembrie Negru” cu feţele acoperite de măşti de schi, înarmaţi, au pătruns – extrem de uşor – în satul olimpic, luând cu asalt locul unde era cazată delegaţia olimpică israeliană, fiind luaţi ostatici 9 sportivi şi 2 fiind ucişi. Teroriştii au cerut eliberarea a 232 de militanţi palestinieni reţinuţi în Israel. Au mai solicitat eliberarea teroriştilor germani Andreas Baader şi Ulrike Meinhof şi a radicalului de stânga japonez Kozo Okamoto. Israelul a respins orice compromis. Cum reacţia poliţiei germane s-a dovedit una diletantă, catastrofal executată, şi-au pierdut viaţa toţi sportivii israelieni luaţi ostateci, cinci terorişti din opt şi un poliţist german. După tragedie, şeful Poliţiei din Munchen, Manfred Schreiber, coordonatorul dispozitivului de securitate al Jocurilor Olimpice, recunoştea totală nepregătire pentru un asemenea eveniment. Deşi fusese avertizat de serviciile de informaţii, inclusiv din SUA, că se pregăteşte ceva şi, în lume, actele de terorism puse la cale de extremişti de dreapta şi de stânga erau frecvente. IRA în Irlanda de Nord, ETA în Spania, „Brigăzile Roşii” în Italia se făceau frecvent resimţite. În Orientul Apropiat, conflictul cunoscut generase terorismul palestinian.
Trei dintre sportivii israelieni ucişi, Kehat Shorr, Yossef Gutffreund şi Anda Spitzer, erau născuţi în România. Intervenţia poliţiei germane, susţinută de serviciile de securitate, la baza militară din Furtenferdbruck, situată la 30 km de Munchen, a fost o mostră de amatorism. Autorităţile acceptaseră, de formă, solicitarea teroriştilor, ca aceştia, însoţiţi de ostatici, să plece pe calea aerului la Cairo. Cu două elicoptere au fost duşi la avionul în aşteptare. Ce a urmat a fost o nenorocire. Un terorist a detonat o grenadă în elicopter, ucigând tot ce se afla înăuntru. Comunicarea proastă, dotarea necorespunzătoare a lunetiştilor, comenzile aiuritoare de la conducerea ministrului bavarez de Interne au condus la un dezastru, apreciat în prima fază ca un… succes. Când s-a aflat de uciderea tuturor ostatecilor, tot ce s-a mai putut face a fost pauza de o zi, ceremonia doliului şi continuarea Jocurilor Olimpice, prin dispoziţia preşedintelui CIO. Manfred Scherbet a rămas în funcţie până în 1983, continuându-şi cariera în Ministerul de Interne. Preşedintele israelian, Reuven Rivlin, reamintea, în alocuţiunea sa rostită la Munchen, că multe dintre victime erau supravieţuitori ai Holocaustului şi veniseră la Jocurile Olimpice din dorinţa de reconciliere. Filmul marelui regizor, producător şi scenarist american Steven Spielberg, de trei ori câştigător al premiului Oscar, „Munchen” (2005), rămâne de maximă actualitate, prin felul în care recreează drama de la Munchen. O echipă de agenţi secreţi (Mossad) urmăreşte şi asasinează 11 palestinieni aflaţi în Europa (Geneva, Frankfurt, Roma, Paris, Londra) bănuiţi a fi vinovaţi de masacrul sângeros de la Munchen. Răzbunarea şi-a asumat-o personal prim-ministrul Golda Meir. Există în finalul filmului un moment în care tânărul ofiţer israelian, inteligent şi devotat ţării sale, Avner (Eric Bana), are remuşcări în această vânătoare de oameni. „Pe cine omorâm noi de fapt? Se justifică aceste asasinate? Vor opri ele terorismul? În locul unuia ucis apar cinci”. La câteva săptămâni după atentatul de la Jocurilor Olimpice din Munchen, în Germania era creată unitatea specială antitero, care cinci ani mai târziu elibera ostatecii dintr-o aeronavă deturnată.