Întrevederea dintre ministrul Justiţiei şi ambasadorul SUA a durat două ore

0
418

intalnireAmbasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, a declarat, marţi, după întâlnirea cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că a fost o “discuţie fructuoasă şi completă”, despre viziunea ministrului şi despre responsabilităţile acestuia. Întâlnirea ambasadorului american cu ministrul Justiţiei a durat două ore. La final, ambasadorul Hans Klemm a spus că discuţia a fost una “fructuoasă şi completă”, despre viziunea ministrului şi responsabilităţile ca ministru. Klemm a mai afirmat că discuţiile au avut loc “în spirit de cooperare”, fiind un schimb de informaţii şi opinii. “Abia aştept să lucrez mai departe cu ministrul şi cu Guvernul”, a mai declarat ambasadorul american, precizând că în cursul acestei zile va fi transmisă o declaraţie comună legată de întâlnirea cu ministrul Toader. Întâlnirea celor doi oficiali a început la ora 8.30, având loc la solicitarea diplomatului american, în contextul în care Ambasada SUA s-a declarat îngrijorată pentru independenţa sistemului judiciar ca urmare a modificărilor propuse de Toader la legile justiţiei.