În Germania, alegerile legislative au fost programate pentru 24 septembrie a.c. şi sondajele de opinie, de mai multă vreme, atestă că Uniunea Creştin Democrată (CDU) este creditată cu 38-40%, în timp ce Partidul Social-Democrat (SPD) staţionează, undeva, la 22-25%. Confruntarea de duminică seara, dintre candidaţii celor mai mari partide, la funcţia de cancelar, de fapt unica lor dezbatere televizată – transmisă de patru canale de televiziune timp de o oră şi jumătate – era ultima şansă pentru Martin Schulz, cum titra cotidianul german Handelsblatt, de a inversa tendinţa negativă, manifestată în prezent. Ecartul de 15 procente dintre cele două partide este greu de remontat, ceea ce înseamnă că Angela Merkel va prinde un al patrulea mandat de cancelar, record de longevitate la putere, în Germania, după război. Starea actuală de lucruri fusese anunţată din prima parte a anului, prin victoria conservatorilor Angelei Merkel, la 14 mai a.c., în landul Rhenania de Nord, un fief al social-democraţilor, după landurile Sarre sau Schleswing-Holstein. În faţa hipercerebralei Angela Merkel, rece şi rezervată, fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schultz, s-a dorit dezinvolt, om din popor, jovial şi destins. Nu au fost abordări divergente şi Angela Merkel a demonstrat că deţine strategia cameleonică a confruntărilor de această factură. Ea poate lăsa impresia, şi o face impecabil, disimulând, că îmbrăţişează punctul de vedere al adversarului său pentru a se răsuci apoi, revenind la propriile puncte de vedere. Martin Schultz a demonstrat că nu are persuasiune. Şi duminică seara a pierdut clar partida în faţa Angelei Merkel, atât potrivit canalului ARD (35 % – 32%), cât şi ZDF (32 %- 29%). Nu a putut exploata tema inegalităţilor sociale, a vârstei de pensionare ridicate şi a primirii de imigranţi. Pe problema Turciei s-a căzut de acord, prin faptul că Recep Tayyip Erdogan a încălcat repetat linia roşie şi discuţiile trebuie abordate la nivelul Uniunii Europene. „Este clar că Turcia nu va deveni membru al UE”, a decretat Angela Merkel. La întrebarea „cine închide poarta, Turcia sau UE?”, Angela Merkel a spus că va avea discuţii cu colegii săi europeni, pentru coagularea unei poziţii comune. Tensiunile dintre Berlin şi Ankara acumulate în ultima vreme, prin arestarea unor resortisanţi germani de origine turcă, la sosirea în Antalia, conduc spre o poziţie tranşantă în privinţa preşedintelui Erdogan. Peste 160 de ziarişti, critici la adresa preşedintelui turc, au fost arestaţi, între care şi corespondentul cotidianului Die Welt. Concluzionând, Martin Schultz s-a arătat mai direct, iar Angela Merkel mai elaborată. Pe fond, însă, au fost de acord pe marile dosare. Cu un şomaj de numai 5,75 % şi o creştere economică stabilă, Angela Merkel rămâne favorita scrutinului din 24 septembrie a.c., deşi nu puţini analişti opinează că l-a şi câştigat. Imediat după alegerile legislative se va ocupa şi de … Uniunea Europeană. În tandem cu Emmanuel Macron.