„Şcoala de vară” a viitorilor jurişti merge mai departe

0
1682

În această perioadă, Facultatea de Drept a Universităţii organizează „Şcoala de vară Nestor Craiovescu”, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Chişinău, Baroul Dolj şi Camera Notarilor Publici Craiova. Sunt sesiuni desfăşurate în mai multe locuri, atât studenţii, cât şi cadrele didactice având mulţumirea celor constatate.

dreptCursurile de vară se desfăşoară, succesiv, la Călimăneşti (judeţul Vâlcea), Craiova , iar studenţii participanţi vor avea posibilitatea să analizeze, împreună cu profesorii coordonatori,cazuri practice din „Dreptul civil”, „Dreptul procesual civil” sau „Dreptul urbanismului”, cu sustenabilitate între întâlniri şi activităţi la instanţele judecătoreşti din Craiova, firmele de avocatură şi cabinetele notariale partenere.

„Şcoala de vară” constituie o bună ocazie pentru consolidarea relaţiilor profesionale dintre participanţi, iar studenţii vor avea şansa să observe activitatea juristului implicat în soluţionarea unor probleme concrete, să cunoască direct mediul profesional şi să dobândească o experienţă în domeniul pentru care se pregăteşte în facultate. „Şcoala de vară” are şi un nume, cel al lui Nestor Craiovescu (1766 – 1838), „personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, născută la Craiova, boier erudit din Ţara Românească, bun cunoscător al legilor ţării şi al dreptului romano-bizantin, care, prin întreaga sa activitate, a fost considerat cel mai important jurist al vremii sale, contribuind decisiv la pregătirea primei generaţii de jurişti români”, a precizat Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj.

Doi dintre participanţi ne-au declarat: „Programul pregătit de colegii craioveni este unul excelent, iar întâlnirea dintre studenţii celor două facultăţi este una benefică atât pentru pregătirea lor profesională, cât şi pentru dezvoltarea relaţiilor instituţionale” –prof. univ.dr. Sergiu Ursu, de la Facultatea de Drept din Chişinău. «În primăvara acestui an, am fost la Chişinău, unde am participat la proba de „Drept constituţional”, din cadrul „Hexagonului”. Echipa noastră a obţinut primul loc. Acum, sunt bucuros să-i întâlnesc pe colegii mei basarabeni la aceste cursuri. Este o experienţă deosebită» – Adi Marian, student în anul al III-lea al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova.