Aparat împotriva cancerului, prezentat în premieră la Craiova

1
763

La Craiova a fost prezentat la sfârşitul săptămânii, în premieră pentru România, un aparat revoluţionar în depistarea şi prevenirea cancerului la sân: un sistem de achiziţie volumetrică automată cu ultrasunete. Până în prezent existau două posibilităţi de investigaţie în acest domeniu, cea noninvazivă, ecografică şi investigaţia invazivă, cu iradiere. Ecografia, nu oferea însă posibilitatea unui volum de imagini care să creeze suficientă acoperire de examinare a ţesutului.

Marele avantaj al noii tehnologii este acela de a oferi o investigaţie cu ultrasunete fără iaradiere, fără durere, fără să fie limitată de vârstă, fiind oricând şi oricât repetitive. Practic este o ecografie, care permite studiu în secţiuni, la milimetru, aşa cum face tomografia, dar fără iradiere şi fără agresiune. “Astăzi este un moment deosebit, un moment inaugural, şi anume sărbătorirea primului sistem de achiziţie volumetrică automată pentru sân cu ultrasunete. Se ştie că, din păcate, deşi trăim într-o efervescenţă tehnologică medicală, maladia secolului, cancerul, nu este stăpânită. Este departe de a fi stăpânită pentru că nu are reguli şi nu are limită de vârstă. Acest nou sistem de achiziţie de imagini aduce o serie de îmbunătăţiri semnificative. Eu sunt entuziasmată de acest aparat şi o spun în dublă calitate, ca medic şi ca femeie pentru că este o metodă neinvazivă, neagresivă şi ne oferă o imagine completă”, a declarat dr. Mihaela Vancu.

Aparatul este prima achiziţie de acest fel în România, nici la nivel european numărul lor nefiind prea mare. În privinţa costurilor, valoare braţului în sine al aparatului ajunge la 140.000 de euro, dar el necesită şi unitatea de bază, ecograful S2000 care este şi acesta la un preţ similar.

 

1 COMENTARIU

  1. Este ok.ca avem in orasul nostru asa aparat,dar imi doresc din suflet ca nicio femeie sa nu mai sufere de aceasta boala.E groaznic din sinii ce se hranesc copii,ei care dau femeii aspect frumos pacat ca se si imbolnavesc.Vede-ti pe ce maini incape aceasta tehnica sa nu o declarati defecta niciodata.

Comments are closed.