La mâna consilierilor municipali – Ce subvenţie ne propune Primăria Craiova

1
360

Consilierii municipali sunt convocaţi, mâine, într-o şedinţă extraordinară, pentru a vota subvenţia pentru energia termică pe care autoritatea locală o va acorda populaţiei în această iarnă.  Cum propunerea îi aparţine primarului este aşteptată o reacţie vehementă din partea aleşilor PDL, care au intrat într-o opoziţie politică vehementă cu acesta.

Proiectul de hotărâre va fi supus spre aprobare consilierilor municipali, care sunt convocaţi marţi într-o şedinţă extraordinară. Dar lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par. Pentru că propunerea îi aparţine municipalităţii, în speţă primarului Antonie Solomon, este de aşteptat ca aleşii PDL – care au intrat în opoziţie cu edilul – să nu agreeze acest proiect şi să-l respingă la vot. Dacă s-ar merge tot pe vot politic, propunerea nu ar trebui să beneficieze de sprijin nici din cealaltă parte, în tabăra social-democrată, care ar trebui să fie împotriva primarului. Pe lângă varianta unui plen cu scântei există şi cea a unei întâlniri paşnice, în care proiectul ar avea şanse să treacă dacă şi o tabăra şi cealaltă ar trece peste raţionamentele politice şi ar lua în discuţie interesul populaţiei.

18,5 milioane de lei pentru 15.000 de familii

Potrivit proiectului de hotărâre, municipalitatea se pregăteşte să acorde subvenţii populaţiei de la bugetul local pentru toate cele cinci luni de iarnă. Pe lângă ajutorul de stat care se oferă de la bugetul de stat, autoritatea locală va scoate din vistieria proprie în jur de 18,5 milioane de lei care vor fi atribuite sub formă de ajutoare lunare “consumatorilor vulnerabili care utilizează energie termică în sistem centralizată”, după cum se menţionează în proiect. Reprezentanţii municipalităţii apreciază că această sumă va fi suficientă pentru ca un număr de 15.000 de familii craiovene să primească subvenţii, în proporţii diferite, în fiecare lună, din noiembrie până în martie. Comparativ, în anul trecut, doar  9000 de craioveni au primit subvenţii pentru încălzire de la bugetul local.

În cinci luni de iarnă se arde cât într-un an

Pe fiecare lună, de la bugetul local vor pleca 3,6 milioane de lei, o sună triplă faţă de cele 1,2 milioane de lei care s-au consumat în acelaşi scop, în sezonul rece din anul trecut. Autorităţile motivează că totalul de 18,5 milioane de lei, care se va consuma în această iarnă, e rezonabil dat fiind faptul că, în acest an, s-au schimbat pragurile de venituri de la care cetăţenii primesc ajutoare de încălzire. În altă ordine de idei, municipalitatea îşi susţine proiectul de hotărâre, precizând că această sumă este echivalentul subvenţiei pentru energia termică care s-a acordat pe parcursului anului trecut. După cum se menţionează în raport, de la 1 septembrie 2010 şi până la 31 august 2011, au plecat din conturile municipalităţii în jur de 18,2 milioane de lei, o sumă care a putut fi suportată.

Compensări în limita maximă

Din calculele autorităţii locale rezultă că locatarii din Craiova vor primi compensări procentuale din bugetul local cu titlul de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei cu energie termică “în limita maximă” pe care o prevede legea. Astfel, la un venit de până la 155 de lei pe membru de familie se acordă o compensare de 7% din preţul căldurii. Conform grilei publicate de Primăria Craiova, compensările de la bugetul local cresc, de această dată, direct proporţional cu venitul pe membru de familie: la un venit de până la 210 lei, compensarea este de 14%; de până la 310 lei – de 27%; de până la 355 lei – de 33%; de până la 425 de lei – de 40%; de până la 480 de lei – de până la 46%; de până la 540 de lei – de 53%; de până la 615 lei – de 59%; de până la 786 de lei – de 61%; de până la 1.082 lei – de 63%.

Ce primeşte o familie de craioveni

În proiectul de hotărâre se precizează, de asemenea, aceste compensări vin în completarea ajutorului care se acordă de la bugetul de stat. Astfel, o familie căreia îi revine unvenit net pe membru de familie de până la 155 de lei va baneficia, în total, de o subvenţie de 97% din factura de căldură. În continuare, o familie cu un venit net pe membru de până la 210 lei – de 94%; la un venit net pe membru de familie de până la 260 de lei – de 90%; la un venit pe membru de până la 310 lei – de 87%; la un venit net pe membru de familie de până la 355 de lei – de 83%, la un venit net pe membru de familie de până la 425 de lei – de 80%; la un venit net pe membru de familie de până la 480 de lei – de 76%; la un venit net pe membru de familie de până la 540 de lei – de 73%; la un venit net pe membru de familie de până la 615 lei – de 69%; la un venit net pe membru de familie de până la 786 lei – de 66% şi la un venit net pe membru de familie de până la 1.082 lei – de 73%.

 

1 COMENTARIU

  1. Daca consiliile judetene ar imbunatatii conditile de viata in comunela la dist.di 15-20 km de Craiova(drumuri,apa,canalizare,curent electric de calitate)toate familiile cu venituri mici pt.care se dau aceste subventii ar fi bogati la tara nu saraci la oras.Sunt suparata pe ei ca toata vara stau si toaca seminte in fata blocului cand in curtea unei casute ce bine le-ar fi.Pacat.

Comments are closed.