Amenzi de peste 100.000 lei pentru neregulile constatate – Razie la mori şi brutării

0
393

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj au confiscat, în urma unei acţiuni desfăşurate sâmbătă, vizând comerţul cu cereale şi produse procesate din cereale, mărfuri în valoare de aproximativ 12.750 lei. În plus, pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de peste 100.000 lei.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, împreună cu colegii de la Compartimentul de Investigare a Fraudelor din Calafat au organizat, sâmbătă, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce pot fi comise pe linia comerţului cu cereale şi produse procesate din cereale.

Oamenii legii au descins, dis-de-dimineaţă, de la ora 06.00, la 15 unităţi economice – de morărit şi panificaţie –, situate în municipiile Craiova şi Calafat, dar şi în oraşele Filiaşi, Segarcea şi zonele limitrofe acestora. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii constatat 11 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancţiuni în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în sumă totală de 112.500 lei, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj. În plus, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării mărfuri pentru care deţinătorii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege, în valoare totală de 12.750 lei. Este vorba despre 1.755 pâini, 500 chifle, 7.408 kilograme de făină, 2.500 kilograme de grâu şi 840 kilograme de tărâţe.

Printre cei sancţionaţi în timpul controlului se află şi administratorul unei societăţi din Craiova. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, la SC Contract Com SRL, administratorul unităţii, Cristina Licşor, de 44 de ani, din Craiova, deţinea în gestiune 495 de pâini şi 500 chifle ce urmau a fi comercializate, fără documente de provenienţă. Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma de 6.000 lei conform Legii 12/1990, dispunându-se, totodată, şi confiscarea sumei de 500 lei, reprezentând contravaloarea produselor de panificaţie aflate în gestiune fără documente de provenienţă.

O altă sancţiune a fost aplicată la o societate comercială din comuna doljeană Maglavit. În urma verificărilor făcute la o moară din localitate, poliţiştii au stabilit că administratorul, Ilie Surdu, de 43 de ani, din localitate, avea în gestiune 2.500 kilograme de grâu ce urma a fi procesat, pentru care nu deţinea documente de provenienţă. “Şi în acest caz societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea sumei de 1.500 lei, reprezentând contravaloarea grâului aflat în gestiune fără documente de provenienţă”, a precizat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.