Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

0
1137

Sf IlieSfântul Proroc Ilie Tesviteanul era originar din TesbaGalaadului şi a activat ca profet în regatul lui Israel în secolul IX înainte de Hristos, în vremea domniei lui Ahab, un rege imoral şi netrebnic care săvârşise atâtea fapte rele înaintea ochilor Domnului  încât întrecuse în fărădelegi pe „toţi cei ce au fost înaintea lui” (III Regi, 16,30). Acest rege îşi luase de soţie pe Isabela, o femeie păgână care l-a atras la rătăcirea idolească, îndemnându-l să renunţe la cinstirea adevăratului Dumnezeu şi să îmbrăţişeze credinţa popoarelor păgâne care se închinau zeului Baal şi zeiţei Astartea. Răutatea atinsese apogeul în clipa când regele a înălţat altare şi temple acestor zeităţi, silind poporul să părăsească slujirea lui Dumnezeu şi să se închine lui Baal şi Astartei şi să le aducă jertfe.

Sfântul Mare Prooroc Ilie a venit în faţa regelui Ahab mustrându-l cu îndrăzneală şi ameninţându-l cu pedeapsa lui Dumnezeu pentru nebunia şi idolatria în care atrăsese tot poporul. „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu” ( III Regi, 17, 1). Din clipa aceea cerul s-a încuiat şi s-a făcut secetă mare încât nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ timp de trei ani şi jumătate şi poporul îndura foamea, lipsa şi sărăcia. În acest timp, Sfântul Ilie s-a ascuns de mânia regelui lângă un pârâu numit Cherit unde, prin mila lui Dumnezeu, un corb îi aducea de mâncare carne şi pâine. După ce pârâul a secat din pricina secetei, Sfântul s-a adăpostit în casa unei văduve  din Sarepta Sidonului, unde Domnul a avut grijă de ei pe toată durata foametei. Ba mai mult, Sfântul Ilie a săvârşit aici o mare minune, înviind pe fiul acestei văduve.

 În cel de-al treilea an al secetei, Domnul i-a poruncit Sfântului Ilie să se înfăţişeze înaintea regelui Ahab şi să-l combată în mod public pentru necredinţa şi idolatria sa. Aceasta este a doua oară când profetul îl înfruntă în mod deschis şi categoric zicându-i: „Tu şi casa tatălui tău eşti cel ce aduci nenorociri peste Israel pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali. Trimite dar acum şi adună la mine în muntele Carmel tot Israelul dimpreună cu cei 450 de prooroci ai lui Baal şi cu cei 400 de prooroci ai Aşerei care mănâncă la masa Isabelei” (III Regi XVIII, 17-19). La porunca profetului s-a adunat pe Carmel mulţime mare de popor împreună cu căpeteniile lui Israel şi slujitorii lui idoleşti. Momentul era hotărâtor şi soarta urma să fie pecetluită. Fiii lui Israel trebuiau să aleagă din două variante una singură: să practice cultul lui Baal sau să se întoarcă la slujirea adevăratului Dumnezeu. Numai un semn dumnezeiesc mai putea scoate la lumină adevărul. „Daţi-ne doi viţei, a zis Ilie către popor; ei să-şi aleagă unul, să-l taie bucăţi şi să-l pună pe lemne, dar foc să nu facă, iar eu voi tăia bucăţi pe celălalt viţel şi-l voi pune pe lemne şi foc nu voi face. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu. Şi Dumnezeul care va răspunde cu foc, acela este Dumnezeu. Şi a răspuns tot poporul: ‹‹Bine ai grăit!››” (III Regi XVIII 22-24). Propunerea a fost acceptată în unanimitate şi preoţii lui Baal s-au conformat deciziei Sfântului Ilie. O zi întreagă s-au rugat, s-au frământat şi s-au agitat peste măsură, încât, „se înţepau după obiceiul lor cu săbii şi cu lănci până ce curgea sânge. Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire. Atunci a zis Ilie Tesviteanul către proorocii lui Baal: ‹‹Daţi-vă acum la o parte ca să-mi săvârşesc şi eu jertfa mea! ››” (III Regi, XVIII, 28-29). Mai întâi a luat 12 pietre după numărul celor 12 seminţii ale lui Israel, a zidit din pietrele acestea jertfelnic în numele Domnului, a pus pe el lemne şi a aşezat deasupra lor viţelul cel junghiat. Apoi, a turnat apă din belşug, şi, căzând în genunchi, s-a rugat cu stăruinţă zicând: „Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine.” (III Regi XVIII, 37). Rugăciunea a fost ascultată şi din înălţimea cerului „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ” (III Regi XVIII, 38), iar poporul, copleşit de măreţia acestei minuni, a căzut cu faţa la pământ, slăvind pe Dumnezeu. Acum toţi s-au convins că Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat, iar închinarea la idoli este o ficţiune şi o înşelăciune. Din cartea a IV-a Regi, capitolul doi, aflăm ca prorocul Ilie după ce a lăsat ca urmaş pe Elisei, a fost luat de un car de foc şi înălţat la cer, fără a trece prin moarte. Aceasta, pe de o parte ca răspuns la modul în care el a vieţuit, iar pe de altă parte pentru că el va reveni la sfârşitul lumii ca un al doilea Înaintemergător al Mântuitorului  pentru a vesti a doua venire a lui Hristos.Amin!

 Preot Liviu Săndoi