Istoria, învăţată distractiv la atelierele organizate de Muzeul Olteniei

0
329

În perioada vacanţei de vară, Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei propune un alt fel de a învăţa istoria – mai atractiv şi mai distractiv pentru copii. Astăzi, începând cu ora 13.00, în sala de conferinţe a instituţiei se deschide a III-a ediţie a proiectului cultural „Matineu muzeal de vacanţă”, în cadrul căruia, pe parcursul lunilor iulie şi august, aceştia se vor putea delecta cu filme istorice şi nu numai.

muzeu DaciiMuzeul Olteniei îi aşteaptă pe copii la o întâlnire cu Istoria în cadrul noului modul al proiectului cultural estival „Matineu muzeal de vacanţă”, care se va derula în sala de conferinţe a Secţiei de Istorie-Arheologie (strada „Madona Dudu” nr. 14). Reprezentanţii instituţiei spun că atelierele care urmează să aibă loc până la sfârşit de august sunt un mod distractiv de a învăţa noţiuni de istorie prin intermediul filmelor şi discuţiilor interactive cu specialiştii muzeului, axându-se, în acelaşi timp, pe dezvoltarea creativităţii, ingeniozităţii şi spiritului de observaţie al celor mici.

„Cel mai greu lucru la proiectele interactive derulate la Muzeul Olteniei este să ţinem timpul în frâu! Nu simţim când încep şi când se termină orele, zilele din săptămână, dedicate celor mici!”, afirmă muzeografii Secţiei de Istorie-Arheologie. În cadrul acestui modul, copiii vor avea ocazia să cunoască personaje istorice importante pentru istoria românească, aspecte şi obiceiuri de viaţă deosebit de interesante prin aspectul şi modul de evoluţie istorică.

Astăzi, de la ora 13.00, cei mici pot viziona filmele istorice „Dacii în timpul lui Decebal”, „Războaiele daco-romane” şi poveşti româneşti – „Povestea porcului”. Tot pentru ei, reprezentanţii muzeului au pregătit o întâlnire cu lumea filmului muzical american din anii ’60, unde personaje principale vor fi Mary Poppins, domnul Banks etc.