Primăria Craiova intră într-o nouă eră: a respectului!

0
390

genoiu 4Noul primar al Craiovei vrea să ridice prestigiul instituţiei pe care o conduce pentru următorii trei ani şi să le ofere craiovenilor motive să considere că instituţia primarului este una respectabilă. Pentru ca locuitorii Craiova să nu mai fi trimişi la tot felul de cozi sau să fie duşi cu preşul de către unii dintre angajaţi, care le pot dosi cererile, edilul Mihail Genoiu vrea ca toată activitatea cu publicul să fie informatizată, iar toate demersurile să fie la vedere.  

           Din postura de primar ales, după ce o bună perioadă de timp a îndeplinit şi funcţia de primar interimar, Mihail Genoiu a avut, ieri, prima ieşire publică, organizând o conferinţă de presă în care a punctat câteva linii directoare ale mandatului său. Proaspătul edil a promis că va avea o relaţie de comunicare foarte bună cu reprezentanţii mass-media, întâlnirile cu aceştia urmând să fie săptămânale, în fiecare zi de miercuri.

            Principiul transparenţei se va aplica însă, în mai mare măsură, cu locuitorii Craiovei, îndeosebi cu cei care vor avea contact direct cu instituţia. ”Ca principiu de bază, noutatea pleacă de la faptul că eu îmi doresc foarte mult în acest mandat să se ridice la un nivel foarte înalt prestigiul primăriei. Trebuie să fie o instituţie care să fie foarte respectată. Dar în primul rând, instituţia, prin modul funcţionarilor de a se comporta în relaţiile cu terţii, trebuie să îşi crească foarte mult prestigiul în această perioadă. Acesta este principalul obiectiv al meu”, şi-a motivat demersul primarul Mihail Genoiu.

Soft-urile „istorice” vor fi corelate

Edilul Craiovei a precizat că a avut primele discuţii la câteva compartimente din primărie şi a solicitat directorilor şi şefilor de servicii să aibă cel puţin un obiectiv major pe care să şi-l propună în această perioadă: ”Am discutat astăzi cu Direcţia de Taxe şi Impozite, cu Direcţia Relaţii cu Publicul şi Direcţia Patrimoniu şi concluzia majoră pe care am tras-o şi care va genera, probabil, în jurul ei tot ce se va întâmpla în continuare este culegerea de informaţii – atât informaţii din celelalte primării mari ale ţării, dar şi de la firmele de soft – despre ceea ce înseamnă un sistem integrat de informatizare a primăriei”. La această oră, în primărie funcţionează mai multe softuri, dar ele sunt independente. Există un soft la Urbanism, altul la Taxe şi altul la Direcţia Economică, fiecare are câte un soft propriu, care a fost achiziţionat de-a lungul istoriei, dar ele nu sunt corelate între ele.

Ordine şi transparenţă şi în haosul de la Urbanism

Şi în privinţa Direcţiei de Urbanism vor exista modificări legate de circuitul documentaţiei pe care o persoană a solicitat-o. „La ora aceasta se depune o documentaţie şi ea poate fi urmărită online, dar la ce nivel? Poţi să vezi când a fost repartizată, cine a preluat-o şi când a dat-o spre eliberare. Vreau ca acest sistem să permită absolut tot. În momentul în care urbanistul respectiv să depună documentaţia, să o depună în format scris şi electronic şi tot ce se întâmplă acolo să fie vizibil automat pe online. Tu poţi să verifici dacă activitatea pe dosarul tău este intensă, dacă se întâmplă în timp real sau zace în sertarul vreunui funcţionar şi nu se întâmplă nimic iar după 30 de zile ţi-o respinge. Toate aceste lucruri vor fi monitorizate foarte atent în perioada următoare”, a menţionat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.