Klaus Iohannis îl va întâlni pe preşedintele Franţei

0
348

iohannis-macron_61027800Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 22 – 23 iunie, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, urmând ca în marja reuniunii să aibă o întâlnire bilaterală cu omologul său francez Emmanuel Macron, informează Administraţia Prezidenţială.

În marja Consiliului European, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea şi o întâlnire cu Preşedintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron. Pe agenda de discuţii figurează teme din sfera relaţiilor bilaterale, a afacerilor europene şi a dosarelor internaţionale“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Principalele subiecte de pe agenda reuniunii se referă la securitate şi apărare, ocupare, creştere economică şi competitivitate, migraţie, schimbări climatice. De asemenea, vor fi discutate iniţiativele lansate de Comisia Europeană în contextul Strategiei privind Piaţa Unică Digitală, precum şi relaţiile externe ale Uniunii Europene.

Totodată, vor fi trecute în revistă şi cele mai recente evoluţii legate de negocierile privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Referitor la domeniul de securitate şi apărare, discuţiile vor avea în vedere principalele demersuri care trebuie întreprinse la nivel european pentru consolidarea frontierelor externe ale Uniunii şi creşterea nivelului de securitate internă a UE.

“Preşedintele Klaus Iohannis va reafirma disponibilitatea României de a participa în mod activ la identificarea şi punerea în aplicare a celor mai bune măsuri de prevenire şi contracarare a diverselor provocări la adresa securităţii cu care se confruntă Uniunea. În cadrul discuţiilor legate de politica comercială a Uniunii Europene, Preşedintele României va sublinia că UE trebuie să-şi consolideze rolul de lider în promovarea comerţului liber şi echitabil la nivel global, în vederea asigurării unei creşteri economice durabile, a locurilor de muncă şi a inovării. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis va reitera ideea modernizării instrumentelor de apărare comercială, pentru menţinerea unui sistem eficient şi modern împotriva practicilor concurenţiale neloiale care ameninţă industria europeană. În contextul discuţiilor legate de Strategia europeană privind Piaţa Unică Digitală, Preşedintele României va susţine atingerea deplină a obiectivelor acesteia, în vederea asigurării inovării, competitivităţii şi creşterii durabile a UE, precum şi a facilitării accesului cetăţenilor şi mediului de afaceri la noile oportunităţi digitale”, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

În cadrul reuniunii Consiliului European, vor fi andosate recomandările specifice de ţară, prin care statele membre ale Uniunii sunt invitate să continue punerea în aplicare a reformelor structurale, să stimuleze investiţiile şi să consolideze finanţele publice, recomandări propuse de către Comisia Europeană în contextul Semestrului European 2017.

În ceea ce priveşte problematica migraţiei, accentul în cadrul discuţiilor va fi pus pe dimensiunea sa externă şi reforma sistemului european de azil. Legat de dimensiunea externă a migraţiei, se va face o evaluare a implementării Cadrului de Parteneriat privind cooperarea cu statele terţe, la un an de la lansarea acestuia.

Preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa pentru intensificarea cooperării cu statele terţe în vederea unei abordări mai bune a fenomenului migraţiei ilegale şi a combaterii reţelelor de traficanţi de persoane.