Cartierul chinezesc… doar cu numele

0
369

Oficial, cartierul chinezesc din Craiova se află într-o perioadă de aşteptare de trei luni. Până la sfârşitul lui august, dezvoltatorii chinezi trebuie să se hotărască dacă mai pot să continue lucrările, problema lor fiind, evident, banii. Până atunci însă, zona se sălbăticeşte văzând cu ochii. Macaralele au dispărut demult de acolo, iar sub privirile unui biet paznic vegetaţia invadează şantierul şi toate structurile de beton, câteva ridicate până la jumătate, care au toate şansele să se coacă în arşiţa acestei veri care se anunţă incendiară.

cartier chinezesc (3)Cartierul chinezesc a fost abandonat de mai bine de o jumătate de an. O perioadă s-a încercat să se păstreze sub tăcere situaţia de pe şantier şi să nu se facă publică nici o informaţie de natură să pună sub semnul întrebării lucrările de acolo. Termenele contractuale însă se apropiau de scadenţă, iar construcţia nu avansa deloc, aşa că autorităţile au fost nevoite să recunoască deschis că întâmpină probleme la cartierul chinezesc. Totul a culminat în luna ianuarie când MapN-ul a solicitat cele 250 de apartamente care îi reveneau în schimbul amplasamentului, conform înţelegerii. Evident, locuinţele nu au putut fi oferite la data de 15 ianuarie 2017, aşa cum se preciza în hotărârea de guvern privind transmiterea terenului, deoarece nu se construise nici măcar un apartament până atunci, deşi trecuseră trei ani.

Armata şi-a cerut cele 250 de locuinţe. Nici măcar una nu era gata

Situaţia este identică şi acum. Cu înţelegere din partea guvernului, Primăria Craiova şi-a reparat atunci greşeala. La momentul respectiv, s-a venit în CLM Craiova cu propunere de prelungire a termenului de predare a locuinţelor cu trei ani. Aleşii locali au votat, iar proiectul de hotărâre a fost trimis la guvern alături de propunere. La puţin timp, s-a adoptat o nouă hotărâre de guvern prin care s-a modificat cea iniţială, dată în 2013. În noua hotărâre de Guvern, se păstrează dreptul prioritar la un număr de 250 de locuinţe pe care Ministerul Apărării trebuie să le primească în cartierul chinezesc, iar cei trei ani expiră la 15 ianuarie 2020. Tot atunci expiră şi întreg contractul de predare a amplasamentului întrucât, laolaltă cu clauza privind dreptul la locuinţe, Armata a pus şi condiţia că, dacă în acest termen nu se realizează obiectul contractului, să-şi primească tot terenul apoi.

Cartierul ar fi trebuit să fie ridicat în doi ani

cartier chinezesc (2)Dacă între Armată şi Primăria Craiova termenele decurg strict şi ne găsim în cursul celei de-a două prelungiri, altfel este relaţia dintre municipalitate şi dezvoltatorul chinez. Shandong Ningjiang este o firmă care a fost înfiinţată în România şi a început construcţia pe „Caracal” pe baza unui contract de concesiune care a fost încheiat pe o perioadă de 49 de ani, începând din data de 27 mai 2014 şi până la 27 mai 2063. La articolul 2 din contract există şi o clauză specială care spune că, printr-un act adiţional, această durată de 49 de ani poate fi prelungită cu o durată egală cu jumătate din perioada iniţială. Cu alte cuvinte, terenul primit de la Armată a fost pus de Primărie la dispoziţia investitorului pe timpul maximum prevăzut de legea privind regimul concesiunilor de teren. Nu există, în schimb, o clauză strictă în contractul de concesiune pe teren şi pentru ridicarea apartamentelor. Termenul de doi ani în care ar fi trebuit să se încadreze partea chineză este cel declarat în autorizaţia de construcţie a cartierului, care, între timp, a expirat şi a fost reînnoită, la cererea investitorului, de cel puţin o dată de către Primăria Craiova.

Al doilea termen de încercare: trei luni de aşteptare

Aşa se facă că, deşi au trecut trei ani, Primăria Craiova se află tot în interiorul aceluiaşi contract de concesiune. Cu singura diferenţă că, de la semnare şi până acum, contractul a suferit câteva modificări. La cererea părţii chineze, s-a diminuat suprafaţa concesionată aproape la jumătate, restul terenului revenindu-i municipalităţii. Cea de-a doua modificare a avut loc chiar anul acesta când a expirat un alt termen de încercare pe care îl acceptase municipalitatea. Concret, pe 31 mai, când, conform ultimei înţelegeri, chinezii ar fi trebuit să renunţe singuri la contract, din cauza lipsei de finanţare. Nu s-a întâmplat deloc aşa şi, după cum se ştie, s-a bătut palma pentru o nouă păsuire, de 60 de zile de această dată, care ar urma să expire pe data de 31 august 2017, când o altă firmă chineză, mult mai puternică, ar urma să se instaleze pe şantier.

Ce avantaje are fiecare parte

cartier chinezesc (1)Sunt două clauze care ţin împreună investitorii chinezi şi municipalitatea craioveană. Există o condiţie impusă prin contract care spune că, dacă dezvoltatorul nu mai are bani să termine apartamentele şi nici nu mai poate să găsească vreo altă sursă financiară, se poate rezilia contractul prin înţelegerea ambelor părţi, pe cale amiabilă, dar cu menţiunea că tot ce s-a construit acolo revine în proprietatea autorităţii locale. Ori chinezi spun că au băgat aproape 8 milioane de euro, din cele 50 milioane de euro la când a fost estimată investiţia întregului cartier. Aceşti bani ar fi, aşadar, pierduţi pentru partea chineză, ceea ce nu îi avantajează deloc şi din acest motiv caută soluţii. Pe de altă parte, municipalitatea nu se grăbeşte nici ea să rupă contractul prevalându-se de o altă cauză, care spune că, la vânzare, preţul apartamentelor trebuie să fie de 400 de euro pe metru pătrat. Ori Primăria Craiova ţine, în continuare, la acest preţ, locuinţele fiind considerate apartamente sociale pentru a putea fi accesibile craiovenilor.