O vizită bună: Klaus Iohannis la Berlin!

0
291

ihn-merkelCancelarul german Angela Merkel are, după toate aparenţele, mult mai aproape de suflet Bucureştiul, „un elev silitor de ceva vreme”, şi relaţia privilegiată, cum o definea Klaus Iohannis, va fi păstrată şi îmbunătăţită. Vizita în Germania a preşedintelui Klaus Iohannis, întrevederea cu Angela Merkel şi conferinţa comună de presă au o valoare simbolică, în sensul că se împlinesc 10 ani de când România a devenit membru al UE, sub preşedinţia germană a Consiliului, şi 25 de ani de la semnarea tratatului de prietenie între cele două ţări. Bucureştiul joacă, indiscutabil, un rol pozitiv la nivelul „celor 27”, asta însemnând că ţine cont mereu de ceea ce recomandă, îndeosebi în planul rigorii financiare, cancelarul Angela Merkel. Faptul că preşedintele Klaus Iohannis – discurs fluent – a accentuat că relaţia transatlantică e vitală, adică Uniunea Europeană e importantă pentru SUA, dar şi reciproca e valabilă, iar proiectul UE trebuie continuat, consolidat şi îmbunătăţit, sugerează discuţii mult mai nuanţate, tete-a-tete. Evident, pe agenda discuţiilor s-au aflat relaţiile economice, considerate ca dinamice, pregătirea preluării preşedinţiei UE de România, cu teme grele, precum Brexitul, viitorul buget al UE, problematica din Ucraina şi spaţiul Mării Negre, chestiunea spaţiului Schengen şi, bineînţeles, criza din cadrul partidului de guvernământ de la Bucureşti. S-a vorbit de începerea negocierilor pentru retragerea Regatului Unit din UE, în prezenţa ministrului britanic David Davies, venit, ieri, la Bruxelles. Şi s-a semnat în cartea de condoleanţe pentru fostul cancelar german, vreme de 16 ani, Helmuth Kohl, considerat un mare european, un prieten al libertăţii, un părinte al reunificării Germaniei şi construcţiei europene, decedat la vârsta de 87 de ani, la domiciliul său din Ludwigshafen, din sud-vestul ţării. La trei luni de data alegerilor legislative din Germania, programate la 24 septembrie a.c., cancelarul Angela Merkel continuă să deţină o popularitate excepţională. Potrivit măsurătorilor realizate de institutul Infratest-Dimap, 6-7 iunie, 64% din alegătorii germani se declară satisfăcuţi de acţiunile sale, devansându-l pe Martin Shultz, preşedintele partidului social-democrat (SPD), care îi va fi contracandidat. Pentru Angela Merkel, contextul geopolitic se prezintă ca un antidot contra uzurii puterii. Va candida pentru un al patrulea mandat. Recent, s-a întâlnit cu mai mulţi şefi de state africane (Coasta de Fileş, Egipt, Ghana, Guineea, Mali, Niger, Rwuanda, Senegal, Tunisia) pentru un parteneriat care se va numi „Planul Merkel”. A fost deblocată deja suma de 300 milioane de euro. Şi Klaus Iohannis şi Angela Merkel se cunosc bine, de mai multă vreme, şi acest lucru este evident, inclusiv într-o conferinţă comună de presă. Pe o temă mai sensibilă, momentan, precum această răcire a relaţiei Germaniei cu SUA, Klaus Iohannis a ştiut ce să spună, enunţând un mesaj puternic pro-SUA de la Berlin, pentru a permite apoi cancelarului să sublinieze doar că există „unele” controverse, aşa cum e cazul Acordului privind schimbările climatice. Vizita în Germania a preşedintelui Klaus Iohannis a început, conform aşteptărilor, sub cele mai bune auspicii.