Parlamentarii PSD Dolj vor vota moţiunea

0
408


Ieri, după o Conferinţă extraordinară a PSD Dolj, unde toate organizaţiile afiliate – 452 de membrii – au participat pentru a dezbate criza guvernamentală, filiala judeţeană a social-democraţilor şi-a declarat unitatea de monolit pentru susţinerea moţiunii de cenzură. „Este de neconceput la domnul Grindeanu să se alieze cu Victor Ponta şi să fure guvernarea”, a precizat senatorul Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj. Tot acesta a mai recomandat ca partidul să fie, pe viitor, mai riguros în alegerea colegilor, pentru a evita eventuale trădări. La mijlocul săptămânii, dacă totul se va petrece conform calculelor lui Liviu Dragnea, preşedintele Klaus Iohannis va trebuie să invite la consultării partidele ce formează majoritatea parlamentară şi va semna decretul de învestire pentru un nou prim-ministru. PSD are în atenţie, acum, trei-patru nume de potenţiali premieri, asupra cărora va cântări cu atenţie zilele viitoare.

pagina unuPrin numărul foarte mare al membrilor PSD Dolj prezenţi, ieri, la sediul Filarmonicii „Oltenia”, pentru a se stabili poziţia pe care parlamentarii social-democraţi doljeni o vor adopta în privinţa moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, s-a ajuns la constituirea unei veritabile şedinţe a Conferinţei extraordinare judeţene a PSD, potrivit afirmaţiilor senatorului Claudiu Manda. Este vorba de prezenţa la dezbateri a 452 de membrii de partid, din toate organizaţiile interne de la Dolj.

Concluzia: vor vota căderea actualului prim-ministru!

          Nu a existat nicio voce diferită de cea a votării moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, în fapt, a declarat Claudiu Manda, „Guvernul Grindeanu 2, cu cei trei membrii”.

          psd (2)„Noi rămânem solidari cu CEx-ul, cel pe care îl contestă Sorinel Copilul de Aur! Este de neconceput ca domnul Grindeanu să se alieze cu Victor Ponta şi să fure guvernarea. Grindeanu nu mai face parte din echipa PSD şi, dacă ne gândim că avea un plan, el nu mai făcea parte din PSD înainte de evaluare”, a explicat presei, senatorul PSD Claudiu Manda. Tot acesta a avansat şi ideea unei mai bune selecţii a colegilor din partid, pentru a evita, pe viitor, tot felul de defectări. Mai mult, senatorul social-democrat a afirmat că, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional nu se plecase, de la bun-început, cu intenţia clară de a-l elimina pe Grindeanu, ci se dorea doar o evaluare. „Domnul Grindeanu nu mai era încă de dinainte de evaluare, un om care să tragă la căruţa PSD, ci mai degrabă era într-un al pol de echipă, cu sprijinul USR, PNL, PMP, Tapalagă, servicii, Macovei şi cine mai vredeţi dumneavoastră, că tot îi vedem acum poziţionaţi public de partea celui bun, curat, frumos, drept, înalt, Sorin Grindeanu, cel cu ochii albaştrii”.

Coordonarea foarte proastă a Guvernului, invocată de ministrul Muncii

„Sorin Grindeanu de acum nu mai este Sorin Grindeanu de atunci.  Am vorbit cu preşedinţi de organizaţii judeţene, care mi-au spus că nu mai e Grindeanu de acum doi ani, de 5 ani, 15 ani. E altul. Se uită prin tine. Aşa că nu ştim ce am putea să asumăm de acum înainte”, a precizat Claudiu Manda.

psd (3)Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a amintit că actualul guvern nu este unul tehnocrat, ca cel precedent. Şi că toţi ştiau că îşi asumă o evaluare periodică, trimestrial. Prima evaluare a fost după luna martie a.c., când nu au fost sincope în guvernare. „Numai că, în luna iunie, la a doua evaluare, au apărut aceste probleme cauzate de coordonarea foarte proastă. Măsurile care nu s-au luat deloc pentru ministerul meu nu era prevăzute pentru această parte a anului. În schimb, erau mai multe măsuri în curs de implementare, dar nu mi se datorează mie, faptul că nu au fost duse la îndeplinire. Pentru că, din ministerul meu, toate proiectele de ordonanţă au ieşit, dar au fost blocate la alte ministere, tot din coordonarea foarte proastă”, a afirmat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, altă nerealizare imputabilă

psd (1)Acest Fond este unul dintre punctele cheie ale programului de guvernare şi, în opinia ministrului Muncii, vinovat de neaplicarea sa se face premierul tot Sorin Grindeanu. Acest Fond este menit să reindustrializeze România, în mod special zona rurală. „Ar fi trebuit să fie impelementat până la această dată. Vreau să vă spun că ministrul Economiei, colegul meu, nu are nicio vină. Pentru că el a transmis premierului proiectul, încă din luna mai. Or, până acum nu am mai auzit nimic de la Premier, ca să-l transforme într-o ordonaţă de urgenţă. A fost clar că au intervenit mai multe blocaje, acum ne dăm seama că, deliberat, ca să nu se pună în practică programul de guvernare”, a punctat Lia Olguţa Vasilescu.

          S-a mai arătat că, vicepremierul Sevil Shhaideh l-a informat pe premierul Grindeanu că trebuie să deblocheze ultima condiţionalitate pe care România o are la Comisia Europeană, pentru absorţia de fonduri europene, aici fiind vorba de programul FIDIC – Fédération Internationale des Ingénieurs-Conseils (Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi), program ce permite încheierea de contracte standard în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor, utilizate drept modele de referinţă pe plan internaţional. „Nu-l costa nimic pe premier ca, lângă el, să apară şi vicepremierul Shhaideh şi ministrul care gestionează Fondurile Europene. Să fie invitaţi la întâlnirea cu Jean Claude Juncker şi Corina Creţu pentru a prezenta problemele pe care le are doamna Sevil Shhaideh. Fiecare ministru a avut o problemă. Inclusiv eu, cu legea salarizării, care ştiţi bine că trebuia promovată de Guvernul României. Au intervenit tot felul de blocaje şi a trebuit să transmitem Parlamentului”, a mai arătat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Nu s-a avansat numele viitorului Premier

psdConducerea PSD Dolj a precizat, ieri, că după ce miercuri Guvernul Grindeanu va fi doborât se vor iniţia consultările partidelor politice. Preşedintele României, Klaus Iohannis, va trebui să ţină cont de majoritatea actuală din Parlamentul României şi să desemneze drept premier ce va propune coaliţia actuală de guvernare.

          Deocamdată PSD nu avansează în acest moment un nume de premier, discuţia fiind oportună, abia după ziua de miercuri şi după invitaţiilor la Cotroceni spre consultare. Oricum se ia în calcul evaluarea a 3-4 posibili candidaţi la funcţia de prim-ministru.