Piaţa Centrală va avea parcare cu cartelă

0
425

Administraţia pieţelor schimbă sistemul de parcare în Piaţa Centrală. La intrarea dinspre nord, pe strada „Vasile Alecsandri”, se vor monta bariere care vor fi acţionate pe bază de cartele. Noutatea va fi că, în contul taxei de parcare de 2 lei, se va sta o singură oră, şi nu o zi întreagă, cum se obişnuieşte acum, când nu există tarif pe ora de parcare.

piataConducerea SC Pieţe şi Târguri Craiova a scos la licitaţie achiziţia sistemului de bariere care va fi montat în parcarea din Piaţa Centrală. Potrivit caietului de sarcini, braţul barierei trebuie să aibă o lungime de 4 metri, fiind prevăzut şi cu telecomandă portabilă şi receptor. Pentru cazurile în care sistemul se blochează, va avea şi soluţia tehnică de remediere manuală, printr-un sistem cu cheie. În cerinţele tehnice, se mai solicită ca bariera să reziste la uz intens, de 700 de ridicări în 24 de ore, iar timpul de închidere după trecerea unei maşini să fie de maximum 4 secunde.

Tichete vor fi eliberare de un automat

La intrarea în parcare, înainte de ridicarea barierei, şoferii vor trebui să-şi procure un tichet de la un aparat automat. „Se doreşte modernizarea sistemului de acces în actuala parcare cu plată, prin instalarea unui sistem de acces cu bariere auto cu taxare. La intrarea în parcare, înainte de ridicarea barierei, vei primi automat un tichet, care va avea memorată ora intrării. La ieşire, tichetul va fi înmânat casierei care îl va introduce într-un aparat şi va calcula timpul cât a stat în parcare. Pe baza acestui tichet i se emite bon fiscal pentru perioada de staţionare”, a explicat modul cum se va face accesul Adrian Dinu, purtător de cuvânt al SC Pieţe şi Târguri.

Afişaj cu locurile libere

La pachet cu barierele, conducerea SC Pieţe cumpără şi sistemul auto de taxare a persoanelor care folosesc parcarea. Potrivit datelor din caietul de sarcini, acesta va fi compus dintr-o unitate de intrare şi eliberare card, care va folosi carduri de proximitate cu memorie refolosibile. Autorităţile au cerut ca sistemul să poată să definească şi carduri de tip abonat şi să deţină un contor de locuri libere în parcare. Prin intermediul unui afişaj, clienţii vor şti şi numărul de locuri disponibile în parcare. Sistemul va fi cumpărat şi cu 150 de carduri de parcare, confecţionate din material PVC, cu calitatea de a fi refolosibile.

Tarif de 2 lei pe ora de parcare

Tot în Piaţa Centrală a mai existat un sistem asemănător de acces cu bariere, care a fost instalat la intrarea maşinilor dinspre strada „Nicolae Bălcescu”, dar a fost dezafectat. Administraţia pieţelor este decisă însă ca acum să păstreze permanent sistemul cu bariere dinspre strada „Vasile Alecsandri”, pentru a putea reglementa modul cum se face parcarea. Acum, în baza unei taxe de 2 lei, orice maşină care intră poată să rămână în parcare chiar şi o zi întreagă, fiindcă nu există un sistem de contorizare a timpului. După ce va fi introdusă parcarea pe bază de tichete, cei 2 lei vor reprezenta tariful pe ora de staţionare.