27 ianuarie a fost declarată Ziua Internaţională a Holocaustului, în amintirea eliberării ultimilor deţinuţi din lagărul de la Auschwitz, care a avut loc exact în urmă cu 72 de ani. Aseară, la Craiova, acest moment dureros din istoria umanităţii, care a însemnat exterminarea a 6 milioane de evrei, a fost comemorat într-un mod aparte, printr-un concert simfonic al Filarmonicii Oltenia. Evenimentul a avut în centru destinul tragic al evreilor, în anii tulburi al celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi valorile pe care le poartă cu sine acest popor. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a doi invitaţi speciali, dirijorul italian Gian Luigi Zampieri şi scriitoarea Dova Cahan, cu o poveste de viaţă fabuloasă, fiind născută în România şi emigrată în Eritreea, apoi în Israel. Comunitatea evreiască din Craiova – respectată datorită, îndeosebi, intelectualilor pe care i-a dat oraşului – a fost reprezentată, ca întotdeauna, prin prezenţa distinsă a acad. dr. Corneliu Sabetay.
Anul acesta, România este ţara care va conduce, la Consiliul European, lucrările pe tema comemorării Holocaustului, la data de 8 februarie fiind programat un eveniment dedicat acestui moment.
Ieri seară, însă, de Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului, marcată în întreaga lume, s-a desfăşurat, la Craiova, un eveniment special care s-a dovedit a fi unul de o mare încărcătură emoţională.
Manifestarea s-a concentrat în jurul unui concert simfonic, susţinut de orchestra simfonică şi Corala Academică a Filarmonicii Oltenia. La pupitrul dirijoral s-a aflat italianul Gian Luigi Zampieri, legat de România prin prezenţe multiple în ţară şi de poporul evreu prin faptul că este căsătorit cu o muziciană evreică din Cracovia.
Programul concertului a fost ales cu atenţie, cuprinzând trei piese în primă audiţie. Însă ceea ce a impresionat audienţa, una numeroasă, a fost deschiderea spectacolului. Toţi cei aflaţi în sală au putut asculta Imnul Naţional al statului Israel, „Hatikva” (în traducere românească, „Speranţă”), o prelucrare orchestrală a lui Gian Luigi Zampieri. Interesant este că muzica acestui Imn este inspirată dintr-un cântec popular românesc, „Cucuruz cu frunza în sus”, cules în nordul Ardealului şi pus pe note de compozitorul evreu Guilelm Şorban. Fiul acestui compozitor, Raoul, este considerat un adevărat Oscar Schindler al Ardealului, după ce, în 1944, a reuşit să salveze vieţile multor evrei care încercau să intre în Regatul României sau să emigreze în Palestina.
Invitaţi speciali, la Filarmonica Oltenia
Invitat special a fost Dova Cahan, scriitoare şi regizor, născută în România în 1947, familia sa emigrând în Eritreea, pe continentul african, fugind din calea comunismului care se instala la noi. „Aş putea spune că invitaţia făcută doamnei Dova Cahan este un gest de prietenie şi de simpatie. Este născută în România, dar în anul 1947 părăseşte ţara când avea vârsta de 8 luni şi merge într-un loc care nouă ni se pare exotic, în Eritreea, din estul Africii. M-a surprins faptul că vorbeşte foarte bine limba română. De fapt, dirijorul Gian Luigi Zampieri şi doamna Dova Cahan sunt nişte persoane inedite pentru Craiova, dar care au legătură cu noi tocmai prin această comemorare a Holocaustului. Iar România chiar a făcut nişte paşi extraordinari în acest sens. O sală de spectacole a Filarmonicii Oltenia poartă numele unui compozitor evreu român, Filip Lazăr, iar alături, la doi paşi, se află Piaţa Ierusalim. Sunt gesturi care s-au făcut, la Craiova, după Revoluţia din 1989”, a mărturisit acad. Corneliu Sabetay, preşedintele comunităţii evreieşti din Craiova.
O poveste din lagărul de la Dachau
În istoria umanităţii, Holocaustul este sinonim cu exterminarea a 6 milioane de evrei, din totalul de 18 milioane, adică o treime din câţi se găseau în lume, la momentul respectiv. Poveştile celor care au reuşit să supravieţuiască acelui infern sunt, cu adevărat, cutremurătoare. Mai ales că mulţi dintre ei şi-au pierdut părinţii, fraţii şi surorile, au văzut ororile lagărelor de concentrare naziste şi numai o minune i-a mai ţinut în viaţă.
Este şi povestea unei familii de evrei din Oradea. În 1944, trei fraţi, părinţii şi o bunică au fost scoşi cu forţa din casa lor, aruncaţi în nişte camioane şi deportaţi către necunoscut. Unul dintre copii a ajuns într-un lagăr de muncă din Ungaria, al cărui şef era un învăţător maghiar. Pentru că învăţase de acasă să gătească, a fost ales să-i pregătească acestuia masa. A fost amănuntul care l-a salvat, iar pe lângă el au mai trăit şi alţi prizonieri ai lagărului, ajutându-i cu mâncare. Când armata sovietică a eliberat lagărul, acesta se număra printre supravieţuitori şi a fost lăsat să plece spre casă, la Oradea. Pe drum, ruşii au considerat că este german şi l-au reţinut. Noaptea însă a reuşit să fugă din magazia în care fusese închis şi aşa a scăpat.
Supravieţuitorii Holocaustului
Ceilalţi doi fraţi ai săi, care nu aveau mai mult de 14 -15 ani, au fost închişi în lagărul de la Dachau, împreună cu mama şi bunica. Când ajuns în lagărul de exterminare, femeile se ţineau una de cealaltă, de teamă să nu fie despărţite. Au fost trimise însă direct la crematoriu. Pe cel mic, care era mai corpolent, un polonez l-a luat şi l-a aruncat în partea opusă. Gestul violent a însemnat pentru adolescentul de 14 ani şansa la viaţă: acolo erau trimişi doar cei care erau consideraţi apţi de muncă. Şi acesta a supravieţuit, fiind eliberat de aliaţi şi pus să păzească un depozit de ciocolată. Acolo, în acel loc, s-au reîntâlnit cei doi fraţi care trăiseră, pe drumuri separate, ororile lagărului de la Dachau.
Au pornit împreună, cu un vas, spre Israel şi, după un drum cu multe peripeţii, au ajuns şi în Ţara Sfântă, instalându-se într-un kibuţ. Unul din ei s-a angajat ca şofer, apoi soldat, fiind ridicat mai târziu la rangul de ofiţer. În Războiul Canalului de Suez a fost, însă, rănit şi a purtat cu sine, toată viaţă, urma acelui eveniment.
Aveau să mai treacă 25 de ani, până când, printr-o verişoară, cei trei fraţi s-au reunit. De atunci, an de an, s-au vizitat, fie în România, la Oradea, fie în Israel. Au aflat că, după ce îşi pierduseră mama şi bunica în focul crematoriului de la Dachau, nici tatăl lor nu supravieţuise. Bărbatul fusese trimis într-un lagăr din Austria, la o carieră de piatră. Într-o zi, s-a hotărât să ţină post şi, pentru a nu fi scos la muncă, a invocat faptul că este bolnav şi a fost internat la infirmerie. Ziua următoare, paznicii nazişti ai lagărului au dat de pereţi uşile şi au intrat cu mitralierele, omorându-i pe toţi cei care se aflau pe acele paturi de spital.
***
Este una din milioanele de poveşti, în care licărul de speranţă se cufundă într-o mare de tristeţe. Cei mai mulţi însă au murit gazaţi, torturaţi, înfometaţi, împuşcaţi sau pur şi simplu istoviţi din cauza muncilor inumane. Cine ajunge la Auschwitz îşi dă seama şi mai bine de drama prin care omenirea a trecut, la mijlocul secolului trecut: gardurile de sârmă ghimpată, clădirile care încă poartă povara crimelor petrecute între zidurile lor, munţii de ochelari şi obiecte personale spun poveşti care îţi îngheaţă sufletul numai prinvindu-le…
RADU ILICEANU şi LAURA MOŢÎRLICHE