Craioveanul care a vrut să mituiască doi poliţişti cu 2.500 de lei, trimis în judecată şi menţinut în arest la domiciliu

0
372

Craioveanul de origine arabă, mai exact din Siria, în vârstă de 51 de ani, care a fost prins în flagrant în timp ce voia să mituiască doi poliţişti de la Rutieră cu 2.500 de lei, a fost trimis în judecată pentru dare de mită şi menţinut în arest la domiciliu. Cei doi agenţi l-au prins în trafic, la volanul unei maşini, deşi bărbatul nu are permis de conducere, iar pentru a nu se alege cu dosar penal, acesta a insistat să le dea şpagă.

mitaReamintim că fapta s-a petrecut în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în jurul orei 00.30. Agenţii Constantin Iovănescu şi Adrian Fota Balaci, ambii din cadrul Biroului Rutier Craiova, în timp ce patrulau pe strada Traian Lalescu din Craiova, au oprit pentru control un autoturism Opel Corsa, la volanul căruia se afla un bărbat de 51 de ani, din Craiova, de origine siriană, Atassi Mohammed Mujab. Oamenii legii i-au solicitat documentele pentru control, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, motiv pentru care a fost condus la sediul Biroului Rutier, de pe strada Câmpia Islaz, pentru continuarea cercetărilor. Craioveanul le-a promis poliţiştilor 800 de euro, pentru ca aceştia să nu ia măsurile legale faţă de el, respectiv pentru a nu i se întocmi un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere. Văzând că bărbatul insistă cu banii, cei doi agenţi şi-au informat superiorii direcţi, dar şi conducerea Inspectoratului cu privire la acest lucru, apoi au fost anunţaţi ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj. Imediat, s-a constituit o echipă complexă formată din procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri DGA – Serviciul Teritorial Craiova, şi s-au pus la punct detaliile prinderii în flagrant. Bărbatul de 51 de ani a fost prins chiar în sediul Biroului Rutier Craiova, imediat ce le-a pus pe birou poliţiştilor suma de 2500 lei. A fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, unde a fost audiat, pe numele său fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Procurorul de caz a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele bărbatului, care a fost introdus în arestul IPJ Dolj. O zi mai târziu a fost prezentat Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea lui pentru 30 de zile, iar pe 15 noiembrie a.c. a fost plasat în arest la domiciliu. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi săptămâna trecută l-au trimis în judecată pe bărbat pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, fiind menţinută faţă de el şi măsura arestului la domiciliu: „Menţine măsura arestului la domiciliu dispună faţă de inculpatul ATASSI MOHAMMAD MUJAB, prin încheierea nr. 283/15.11.2016 pronunţată de Tribunalului Dolj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 12.12.2016”, se arată în hotărârea instanţei, pe care inculpatul nu a mai contestat-o. Dosarul a intrat în camera preliminară.