Peste 2.800 pomi de Crăciun confiscaţi de poliţiştii craioveni

0
347

bradConform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Dolj, au organizat, vineri, 9 decembrie a.c., o acţiune în municipiul Craiova pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea pomilor de Crăciun. În urma verificărilor efectuate la un centru comercial din municipiu, oameni legii au constatat faptul că agentul economic comercializa 2.860 pomi de Crăciun proveniţi din Danemarca, fără documentele de provenienţă prevăzute de normele legale în vigoare. „Societatea comercială a fost sancţionată cu amendă, în valoare de 12.500 lei. Cei 2.860 pomi de Crăciun, în valoare de 71.500 lei, au fost ridicaţi de poliţişti în vederea confiscării”, a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.