A fost avizat traseul Centurii de Sud – Vest a Craiovei

0
22
În cadrul Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al DRDP (Direcția Regională de Drumuri și Poduri) Craiova a fost avizată varianta de traseu , aferentă obiectivului de investiții „Centura de ocolire a municipiului Craiova Sud–Vest, DN56–DN6, județul Dolj”, au precizat, pe Facebook, reprezentanții DRDP Craiova. Aceasta este marcată cu roșu pe planul prezentat.
Cu o lungime de aproximativ 15,04 km, această variantă oferă cel mai bun raport cost–beneficiu dintre cele trei soluții analizate în cadrul Studiului de Fezabilitate. Documentația se află în etapa de elaborare a Studiului de Fezabilitate (SF) și urmează să parcurgă etapele următoare de avizare la nivelul CNAIR și al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Realizarea acestui obiectiv de investiții va contribui la îmbunătățirea conectivității rutiere în zona municipiului Craiova și la fluidizarea circulației pe principalele artere naționale din zonă. Drumul ar lega DN56, șoseaua spre Calafat, de DN6, șoseaua spre București, pe partea de sud-vest a Craiovei, racordându-se la Centura de Nord. Lungimea este de 15,04 kilometri, cu două benzi de circulație și o viteză de proiectare de 80 de kilometri pe oră. Potrivit documentației de licitație din 2025, traseul pornește din DN56 la kilometrul 2+950, la Braniște, în comuna Podari, printr-un sens giratoriu, și ajunge la intersecția Centurii de Nord cu DN6. Localitățile vizate atunci erau Podari, Mofleni, Cernele, Breasta, Rovine II și Ișalnița. Studiul de fezabilitate a fost contractat în martie 2026 cu firma Total Road SRL, pentru 1,63 milioane de lei fără TVA, și acoperă studiile de teren, ridicările topografice, studiile geotehnice și obținerea avizelor. Licitația fusese estimată inițial la 2,5 milioane de lei, cu o durată de execuție a studiului de șase luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *