Şofer craiovean prins circulând cu 105 km/h pe bulevardul Decebal

0
385

radarPoliţiştii rutieri doljeni au organizat, la acest sfârşit de săptămână, pe principalele drumuri din judeţul Dolj, o amplă acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie generate de nerespectarea de către conducătorii auto a regimului legal de viteză. În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 114 abateri de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi în valoare de peste 25.000 lei. Dintre acestea, 78 de sancţiuni au fost aplicate unor şoferi care nu respectat regimul legal de viteză, călcând prea tare pedala de acceleraţie. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 7 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare. În cadrul acţiunii, poliţiştii rutieri l-au depistat pe Marius G., de 35 de ani, din Craiova, în timp ce  conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, cu viteza de 105 km/h. Craioveanul a fost sancţionat cu amendă in valoare de 1.125 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.